DE FRICĂ, TINERII PDL AU ÎNCEPUT SĂ NU SE MAI PREZINTE LA „EXAMENELE “CU ŞEFII DE PARTID!
Actualitate 10 decembrie 2015 D.C.
Încă un tânăr provenit din structura de tip mafiota PDL, ajuns acum la PNL,a vrut sa trădeze doctrina liberală pentru un post călduţ la stat, sub oblăduirea şefilor săi de partid.
Ionuţ Bogdan Barbuta, conform presei locale, a fost ales în urmă cu aproximativ doi ani prim vicepreşedinte al organizaţiei de tineret PDL Tulcea. Ca o dovadă că nu se ştie unde te duce viaţa, cele câteva cursuri, nu se ştie dacă absolvite, la o facultate de studii politice, i-au fost într-un final de folos, reuşind sa treaca de „drastica“ comisie de verificare a dosarelor candidatilor la compartimentul “Deservire” pe la Cantina Socială, în subordinea, normal, Direcţiei de Asistenta şi Protecţie Socială Tulcea.
Din comisia care a evaluat dosarul a făcut parte, întâmplător, chiar şefa lui de partid, domnişoara Ştefana Zibileanu! Cum afacerea a iesit la iveala si a intrat in atentia multora, la fel ca si alte „concursuri“ similare, probabil de frica, candidatul nu s-a mai prezentat la examen, desi trecuse de comisia de examinare…
“Dealtfel mulţi dintre cei angajaţi la DAPS, pe banii tulcenilor, sunt obligaţi să distribuie realizările şefei de partid, despre care se aude că va fi săltată de DNA în scurt timp, pentru afacerile cu Lidas, Coral şi alţii cercetaţi deja de DNA, tocmai pentru asta fiind angajaţi sub acoperire la Cantina socială lăudătorii, ca să acopere lipsa de popularitate a celei ce a ieşit abia pe locul patru într-un sondaj intern şi încearcă să îi ia locul primarului Hogea, profitând de lipsa acestuia. Ruşine!” spun foştii liberali pe o retea de socializare.