De la porţile Deltei în ţara lui Rembrandt – cum a ajuns o elevă din Tulcea studentă internaţională
Actualitate 11 martie 2014 D.C.
La finalul celor patru ani de liceu, pentru majoritatea adolescenţilor apare întrebarea: tu unde dai la facultate? Astăzi regulile jocului s-au schimbat, iar „unde”, poate însemna şi o destinaţie de studiu în străinătate. Sunt tot mai mulţi cei care aleg să-şi continue studiile în altă ţară, iar acest lucru se întâmplă şi pentru că universităţile din străinătate au programe accesibile care oferă şanse mari oricărui tânăr ambiţios. Mulţi dintre adolescenţii care aleg o facultate în altă ţară, pleacă cu gândul de a-şi începe o carieră de succes şi de a experimenta un stil de viaţă diferit. La toate acestea se adăugă şi paleta largă de specializări la care pot aplica, certificarea internaţională, prestigiul universităţilor, dar şi metodele de învăţare bazate pe practică şi lucru în echipă.
Aşa a început şi povestea Ralucai Vistereanu din Tulcea, care după ce a absolvit cursurile Colegiului Naţional „Grigore Moisil”, a decis să îşi continue studiile în Olanda. Tânără este studentă acum în cadrul programului Game Creation and Producing la Saxion University of Applied Sciences – una dintre cele mai mari instituţii de studii superioare din Olanda, cu peste 22.000 de studenţi. Raluca ne-a povestit în rândurile de mai jos cum arăta viaţa de student internaţional şi mai ales ce provocări presupune.
Informaţii personalizate despre cum pot ajunge studenţi internaţionali pot afla şi tinerii din Tulcea la RIUF – Romanian Internaţional University Fair – pe 15-16 martie, la Sala Palatului din Bucureşti – locul unde peste 100 de universităţi internaţionale vor veni pentru să stea de vorbă cu tinerii din România.
Raluca Vistereanu considera studiul în străinătate o aventură şi se concentrează permanent pe a-şi clădi un viitor solid. Îi place Olanda pentru că oamenii sunt primitori, iar sistemul educaţional încearcă să modeleze fiecare student pornind de la calităţile lui, nu de la defecte.
„Vine un moment în care trebuie să părăsim casa părintească indiferent încotro ne îndreptăm”
Aşa îşi începe Raluca povestea, o poveste despre curaj, ambiţie şi mai ales perseverenţa. Tânăra tulceanca poveste ca a ales să plece la studii în străinătate după ce a constatat că în România nu poate urma specializarea la care visa.
Raluca: “Mereu mi-am dorit să devin concept artist, însă în România nu există studii superioare pentru aşa ceva. Am renunţat la idee o perioadă de timp, dar în mijlocul BAC-ului mi s-a ivit oportunitatea de a studia ceea ce îmi doresc, chiar dacă într-o ţară străină. Am fost acceptată, iar la o săptămână după afişarea rezultatelor am şi plecat”.
Am pornit pe cont propriu şi îmi place. Fire aventuroasă, Raluca Vistereanu spune că distanţa mare de casă nu e un impediement, ba mai mult: „Este o provocare ce îmi face viaţa de student mai frumoasă pentru că trebuie să mă descurc singură. Indiferent cât mi-aş dori, nu aş putea să o sun pe mama sa îi zic să îmi trimită de mâncare, sau să îmi spele nişte rufe. Am pornit pe cont propriu şi îmi place”, spune Raluca.
Impresionată de civilizaţia, curăţenia şi multitudinea de biciclete pe care a găsit-o în Olanda, tulceanca are planuri mari pentru viitor, aşa că o zi din viaţa de student se petrece în mare parte în spatele calculatorului şi a planşelor de desen. Despre sistemul universitar olandez, Raluca spune că:
„Aici profesorii sunt mult mai apropiaţi de studenţi şi încearcă să scoată la suprafaţă ce e mai bun din ei, nu să evidenţieze ce nu ştiu. Acest lucru îi ajută foarte mult pe cei care nu au prea multă încredere în ei înşişi şi astfel reuşesc să aibă performante mai bune.”
Dar decizia de pleca la studii în străinătate este puternic influenţată de aspectul financiar. Cheltuielile pe care le suporta un tânăr plecat din România la studii peste graniţă, depind însă de ţară de destinaţie pe care şi-a ales-o, dar şi de stilul de viaţă al acestuia. Când vorba de cheltuieli, Raluca e fermă şi spune că:
“Pare scump deoarece comparăm totul cu preţurile româneşti. Cu această gândire am plecat din ţară, însă după o perioadă de timp am realizat că singurul lucru care ar trebui comparat este venitul din România cu cel dintr-o ţară străină şi diferenţa se va vedea acolo. Momentan, singura mea sursa de venit este din partea părinţilor. Nu sunt plecată în vacanţă, ci la studii, de aceea nu am nevoie decât de strictul necesar şi încă puţin pe lângă.”
Orice student în Olanda poate aplica pentru un job part-time (maxim 10 ore/săptămână şi full time pe timpul verii în condiţii legale), putând să îşi acoperi astfel în mare parte, costurile lunare având un salariu minim de 4,7 EUR/oră.
Despre alegerea unei program de studiu în străinătate, tânăra din Tulcea spune că:
“Trebuie să recunosc, studiul în străinătate nu este pentru oricine. Dacă un elev are oportunitatea de a studia în altă ţară, ar trebui să o facă numai dacă este ceea ce îşi doreşte cu adevărat şi nu pentru că este o altă experienţă bună de trăit. Ai încredere în tine, fii devotat şi fii raţional! Dacă aveţi aceste atribute, totul este posibil!”
Şi tu poţi să pleci de acasă la studii în străinătate!
Care este procesul de admitere pentru un program internaţional de studiu, ce costuri presupune, dar şi ce specializări pot alege, tinerii din Tulcea pot afla la cel mai mare târg internaţional de universităţi RIUF – Romanian Internaţional University Fair – pe 15-16 martie la Sala Palatului din Bucureşti.
RIUF adună în fiecare an peste 100 de reprezentanţi ai universităţilor din străinătate. Aici vei găsi informaţii personalizate oferite de consilierii Edmundo, dar şi oportunităţi de dezvoltare în cadrul seminariilor care vor avea loc la târg.
Accesul la eveniment şi la seminariile şi workshopurile din cadrul acestuia se face pe baza înscrierii pe site – www.riuf.ro.
RIUF – eveniment organizat de EDUCATIVA – grup de companii private şi organizaţii non-guvernamentale ce dezvoltă şi promovează împreună proiecte şi servicii ce oferă tinerilor români oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională. Principalele proiecte marca Educativa: EDMUNDO – serviciul gratuit de consiliere pentru studii în străinătate; Reviro – oferirea a cât mai multe oportunităţi de carieră interesante şi atractive tinerilor români cu experienţa academică şi/sau profesională în străinătate; RIUF – Romanian Internaţional University Fair, cel mai mare târg de universităţi din România.