Decizii luate în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea, ca urmare a inundațiilor
Actualitate 13 octombrie 2016 D.C.
Urmare atenționării meteorologice valabilă în intervalul 11-12.10.2016, cod portocaliu de precipitații abundente sub formă de ploaie manifestate pe teritoriul județului Tulcea, ce au înregistrat cantități cumulate între 62 l/mp — 179 l/mp prefectul județului Tulcea, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea, a convocat în ședință extraordinară membrii acestei structuri, astăzi, 12.10.2016, ora 16.00.
Avand în vedere faptul că fenomenele meterorologice au determinat creșteri bruște ale nivelelor apei din rețeaua de canale de desecare, suprafețe cu luciu de apă și băltiri care pot pune în pericol infrastructura de imbunătățiri funciare, terenuri agricole, centre de producție, obiective de interes național și local, în cadrul ședinței a fost adoptată Hotărârea nr. 36 privind aprobarea interventiei de urgenta în vederea punerii în funcțiune a următoarelor stații de pompare de desecare administrate de ANIF:
Amenajarea Măcin — 23 August : SPE km4, SPR km 161, SPE km 161, SPE Jijila;
Amenajarea Măcin — Carcaliu: SPE Măcin;
Amenajarea 23 August — Isaccea: SPAE Lata, SPE1A Grindu, SPE2 Grindu;
Amenajarea Tulcea — Nufăru: SP Zagen, SPE2 Zaghen.
În ce-a de-a doua parte a întalnirii de lucru, urmare sesizărilor și solicitărilor a patru UAT-URI (Horia, Frecăței, Luncavița, Văcăreni) s-a pus în discuție constituirea unei comisii pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse de ploile căzute.