Tulcea are o șansă imensă de dezvoltare în următorii ani și sunt sigur că această șansă, poate una ivită într-o generație, nu va fi irosită. Județul nostru este la un pas să aibă aceeași administrație, de la președintele țării până la administrația locală.
De prea multe ori au apărut animozități și piedici în plan politic, care au dus la blocarea unor proiecte importante pentru cetățeni. Sunt cunoscute deja în spațiul public disputele apărute din senin între primari și șeful de consiliu județean sau între șeful de CJ și reprezentanții guvernului. Oricât de bune ar fi intențiile, lucrurile nu se pot clădi în adversități politice și în scandal continuu, ci în echipă, cu calm, luciditate și multă muncă.
Alegerile locale de peste mai puțin de două săptămâni sunt cruciale pentru viitorul județului. E o șansă pe care noi tulcenii trebuie să o fructificăm. Deja e târziu, nu mai e nici un minut de pierdut.
Alegerea e simplă: PNL înseamnă progres și dezvoltare, dar și patru ani de liniște în care vom trage cu toții în aceeași direcție. Trebuie să încetăm cu luptele politice, avem suficientă treabă pentru a ne pierde vremea cu lupte interminabile.
Nu mai avem așadar timp și vrem ca Tulcea să intre în rând cu județele dezvoltate. Avem potențial, avem oameni de calitate și mai important știm ce trebuie făcut. Am văzut că guvernările PSD au fost un dezastru pentru România. A venit vremea pragmatismului, a lucrurilor făcute temeinic, în interesul cetățenilor.
Suntem motivați nu doar să câștigăm alegerile, ci să ne apucăm serios de treabă! Uniți într-o echipă solidă, pentru Tulcea!
George Șișcu
Deputat, Candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean Tulcea