Din punct de vedere medical lucrurile se îmbunătăţesc vizibil în România. Cu toate acestea, din păcate, în Europa situaţia stă exact invers. Dacă în urmă cu două-trei săptămâni, în restul continentului era linişte, iar la noi graficele Covidul arătau extrem de rău, de câteva zile în multe ţări europene autorităţile au dat alarma, iar unele state pregătesc chiar noi restricţii.
Ungaria a ajuns la 21.000 de cazuri, Germania la 29.000, Austria la 11.000, iar Olanda, Franţa şi Polonia trec zilnic de 10.000. Toate aceste state stau însă mult mai bine la capitolul vaccinare decât noi, astfel că terapiile intensive nu sunt sufocate, în ciuda numărului mare de îmbolnăviri. Este cel mai bun exemplu că vaccinurile funcţionează şi că în situaţia nefericită în care ai luat boala ai şansa să scapi cu o formă uşoară, fără a mai fi necesară internarea în spital.
Revenind la evoluţia pandemică de la noi, suntem aşadar pe o pantă descendentă, iar cadrele medicale atât de solicitate în valul 4 au răgazul să-şi mai tragă sufletul. Însă această perioadă de câteva săptămâni de relativă acalmie ar trebuie să o folosim pentru a pregăti un eventual val 5, care ne-ar putea lovi în această iarnă. Nu suntem la un nivel liniştitor în privinţa vaccinării şi chiar dacă numărul persoanelor care s-au vaccinat a mai crescut încă suntem departe de procentele bune din restul Europei.
Nu am clarificat nici chestiunea certificatului verde, iar în perioada imediat următoare ar trebui să avem o soluţie certă şi din acest punct de vedere.
Nimeni nu a putut anticipa nivelul valului 4, iar cu toţii am crezut că nu va fi chiar aşa rău şi că nu vom fi loviţi atât de puternic. Azi e greu de prevăzut cât de intens va fi valul următor şi care vor fi consecinţele. Însă nu putem sta impasibili, ci trebuie să fim pregătiţi şi să vedem ce putem face acum pentru a limita efectele negative. Avem nevoie de măsuri responsabile şi ferme în acelaşi timp, astfel încât să trecem cu bine peste lunile care vor urma.
George Șișcu
Deputat PNL în Parlamentul României