Delegație a Consiliului Raional Cahul, în vizită oficială la Tulcea
ActualitateFotocomentariul zilei 15 iunie 2022 D.C.
Miercuri, 15 iunie 2022, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și vicepreședintele Mihai Huleni au primit vizita unei delegații a Consiliului Raional Cahul, condusă de președintele Nicolae Dunas, sosită la Tulcea în vederea consolidării cooperării transfrontaliere și dezvoltării relațiilor de bilaterale între cele două părți.
La întâlnire au participat primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, administratorul public Nicolae Bibu, secretarul general al județului, Marius Cristi Mihai și consilierul juridic Valentina Băraru-Timofte, din cadrul Primăriei Tulcea. Din delegația din Republica Moldova au mai făcut parte primarul satului Colibași, Ion Dolganiuc (totodată, președintele Asociației Primarilor din raion), consilierul raional Tatiana Seredenco și Violina Mîțăblîndă, specialist principal sporuri investiționale din cadrul Consiliului Raional Cahul.
Cu această ocazie, președintele Consiliului Județean Tulcea Tulcea, Horia Teodorescu a precizat că relațiile de colaborare dintre județul Tulcea și Raionul Cahul din Republica Moldova au o vechime apreciabilă și au fost consolidate odată cu înființarea Asociației de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea „Dunărea de Jos”, acum mai bine de un deceniu. De-a lungul timpului, au avut loc o serie de întâlniri între cele două părți în scopul extinderii relațiilor de prietenie, concretizate prin semnarea înțelegerii de cooperare la sfârșitul anului 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.
„În cadrul întâlnirii de astăzi vom avea în vedere mai multe oportunități pe care să le abordăm investițional, iar în acest sens le-am transmis fraților noștri din Cahul faptul că o bună parte din responsabilitatea acestor proiecte pe termen lung va reveni partenerilor din Republica Moldova. Eu am convingerea că noul președinte va avea ambiția și determinarea de a realiza lucruri importante astfel încât noi, toți cei care suntem în jurul mesei, cele două entități importante în plan local, Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea, să ne implicăm pentru implementarea unor proiecte de importanță majoră pentru comunitățile din acest raion.
Îmi exprim, de asemenea, încrederea că va fi o discuție activă și că vom avea șansa să creionăm în mare planul de acțiune pe termen scurt și mediu, astfel încât să existe beneficii de ambele părți, atât pentru raionul Cahul, cât și pentru județul Tulcea“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
„Nu vă ascund faptul că de fiecare când mă întâlnesc cu cineva din Republica Moldova, pentru mine este o sărbătoare. Iubesc oamenii de acolo, sunt oameni cu calități excepționale, cu o sensibilitate aparte, care creează o emoție extraordinară. Vă felicit pentru faptul că v-ați păstrat sufletul și vă mulțumesc pentru ceea ce ne dați înapoi din punct de vedere spiritual. Sunteți frații noștri și îmi doresc din toată inima să putem implementa proiecte. Vă asigur că din partea noastră aveți tot sprijinul“, a dat asigurări, cu această ocazie, și vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni.
„Am venit la Tulcea convins că vom putea dezvolta parteneriatul dintre statele noastre și că vom excela în această provocare. Am luat cu mine și întreaga mea echipă și mă bucur că și din partea dumneavoastră participă la această ședință specialiști din cadrul celor două instituții, astfel încât să ne puteți sprijini în realizarea a ceea ce ne-am propus. Am luat decizia de a veni cât mai repede la Tulcea, pentru a strânge mâna fraților noștri, care și-au arătat deschiderea față de noi. Este o adevărată oportunitate, astfel încât cetățenii din regiunile noastre să poată spune că reprezentanții conducerii raionului Cahul și județului Tulcea fac tot ceea ce este posibil pentru ca această zonă a Europei să se bucure de un nou început, de o nouă reușită“, a transmis președintele Consiliului Raional Cahul, Nicolae Dunas.
La rândul său, primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a discutat despre importanța implementării unor proiecte transfrontaliere în parteneriat cu regiuni din Republica Moldova. În acest sens, a propus semnarea unei scrisori comune în vederea modificării condițiilor de acordare a finanțărilor în următoarea perioadă de finanțare.
„Am colaborat foarte mult cu o parte din administrația din raionul Cahul, am avut o lungă colaborare cu domnul primar Dolganiuc când am pornit proiecte, concretizate într-o înfrățire între comuna în care am fost primar, Luncavița, și satul Colibași, care a însemnat foarte multe schimburi de experiență și proiecte concrete în ambele localități. Ar trebui să putem solicita, printr-o scrisoare deschisă comună (a președintelui cât și a mea) către Unitatea de Implementare a Programelor Transfrontaliere, introducerea județului Tulcea ca parte a programelor transfrontaliere cu Republica Moldova. Noi avem experiența din exercițiul financiar anterior, când localitățile din județul Tulcea, de la Consiliul Județean Tulcea, până la orice primărie puteau depune proiecte transfrontaliere“, a transmis primarul Ștefan Ilie.
Mai mult, șeful administrației municipale a vorbit și despre succesul înregistrat de Consiliul Județean Tulcea, Primăria municipiului Tulcea și alte unități administrativ teritoriale de pe raza județului Tulcea în implementarea proiectelor în acest domeniu.
„În exercițiul financiar care doar ce s-a încheiat, 2014-2021, nu am avut posibilitatea de a depune decât cu Ucraina, iar Consiliul Județean, Primăria Tulcea, comuna Luncavița au excelat în proiecte care sunt în diferite faze: unele sunt finalizate, iar altele se desfășoară în continuare. În plus, vreau să vă spun că intenționăm să depunem și în exercițiul financiar următor, chiar dacă situația acum este incertă“, a transmis primarul Ștefan Ilie.