O delegație a Municipalității din Suzhou condusă de Nie Biao, viceprimar al Municipalității din Suzhou, a fost primită luni, la Sala Dobrogea, de către președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Din delegație au mai făcut parte Cai Jianjun – director general a Federației Persoanelor cu Handicap Suzhou; Hu Yuezhong – director adjunct al Biroului de Afaceri Civile; Huang Jimei – director adjunct al Departamentului de Finanțe Municipale Suzhou; Geng Xinfang – director în cadrul Guvernului Municipalității din Suzhou și Lu Hehe – director adjunct Biroului pentru Afaceri Externe Suzhou.
„Sunt încântat de faptul că o relație parafată în urmă cu 23 ani a evoluat atât de frumos și a adus, de-a lungul timpului, beneficii concrete de ambele părți. Am început prin a discuta despre o serie de schimburi economice și comerciale identificând, astfel, posibilitarea cooperării în domeniile economic, tehnico-științific, cultural, sport, sănătate, învățământ.
Ca președinte al Consiliului Județean, împreună cu aparatul propriu al instituției, am încercat să dezvoltăm aceste relații și pot spune că primul pas a fost dezvoltarea și aplicarea în țara noastră a medicinei tradiționale chineze, fapt pentru care le mulțumim partenerilor noștri chinezi.
În ultimii ani, mai multe delegații din Tulcea s-au deplasat la Suzhou în încercarea de a identifica oportunități de schimburi economice între cele două părți, ultima în luna aprilie, delegația fiind compusă din oameni care gestionează destinele turismului din județul nostru, oameni de afaceri din zona agriculturii, zootehnie și viticultură. Cred că trebuie să insistăm în continuare în consolidarea și finalizarea acestor discuții, concretizate în contracte privind schimburi economice. Prin proiecte comune în agricultură, piscicultură, creșterea animalelor și în zona de prelucrare a produselor din aceste domenii, cred că putem merge mai departe, într-o dezvoltare armonioasă a relațiilor noastre din toate punctele de vedere.
Vă doresc bun venit la Tulcea, o ședere frumoasă și vă transmit mesajul de deschidere totală față regiunea soră Suzhou“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
„Principalul scop al vizitei noastre a fost să vedem exemplele de bună practică în domeniul asistenței privind persoanele cu dizabilități. Am aflat cu bucurie că sunteți interesați și de schimburile economice, fapt pentru care vom transmite mesajul dumneavoastră la Suzhou. Poporul chinez a acordat dintotdeauna o atenție deosebită relațiilor cu Europa, în special cu țările din estul continentului. Vorbind despre schimburile economice și exemplele de bună practică, avem o sugestie. În urmă cu 26 de ani a fost înființat parcul industrial de la Suzhou. Propunerea noastră este să trimiteți un delegat pentru a vedea modul în care este gestionată activitatea din acest parc. Ar putea fi un exemplu pentru dumneavoastră despre cum ar putea fi înființată o entitate similară la Tulcea, care v-ar putea ajuta la dezvoltarea economiei locale“, a declarat viceprimarul Municipalității din Suzhou, Nie Biao.
Din anul 1995, Consiliul Județean Tulcea și Municipalitatea din Suzhou (Republica Populară Chineză) au dezvoltat o relație fructuoasă de colaborare, care s-a materializat în acțiuni comune în domeniul cultural și medical. Cei aproape 23 de ani de înfrățire au scos în evidență elementele care ne unesc, în ciuda distanței geografice, întărind convingerea autorităților privind extinderea demersurilor și în alte domenii de interes pentru ambele unități administrativ-teritoriale (turism, agricultură, comerț).