Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Delegaţie de chinezi, în vizită în judeţul Tulcea Delegaţie de chinezi, în vizită în judeţul Tulcea
Delegaţi din Suzhou, China, au ajuns în judeţul Tulcea, acolo unde s-au întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, respectiv cu cei din conducerea instituţiilor... Delegaţie de chinezi, în vizită în judeţul Tulcea

Delegaţi din Suzhou, China, au ajuns în judeţul Tulcea, acolo unde s-au întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, respectiv cu cei din conducerea instituţiilor din sistemul de sănătate publică.

 Din delegaţia de chinezi fac parte Ma Qihan, director adjunct al Spitalului de medicină tradiţională chineză din Suzhou, Quian Yin, responsabil comunicare, Municipalitatea Suzhou, Fan Chun, director adjunct al Departamentului de Boli Respiratorii, HE Changjun, şef de Departament – Biroul de Sănătate Publică din Suzhou, Zhuang Quin, directorul Centrului de Urgenţă Suzhou, Hua Jia – biroul de Relaţii Externe al Municipalităţii Suzhou.

Vineri dimineaţă, aceştia au vizitat Centrul Medical de pe strada Mahmudiei, 49-51, acolo unde au aflat, de la dr. Emilia Stamate, cum sunt puse în practică tehnicile medicinei tradiţionale chineze în judeţul Tulcea. Au discutat cu specialiştii care oferă astfel de tratamente, dar şi cu pacienţii centrului medical C&T.

O oră mai târziu, aceştia au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, unde s-au întâlnit cu Daniel Negoescu, manager al Spitalului, cu directorul medical dr. Elena Chircov, cu dr. Neviser Zaharcu (acum deputat de Tulcea) şi cu dr. Dumitru Vâlcu, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea.

Specialiştii chinezi au aflat, de la conducerea spitalului Tulcea, cum sunt gestionate urgenţele medicale în judeţul nostru şi cum colaborează Spitalul Judeţean cu Serviciul de Ambulanţă pentru a interveni prompt în beneficiul pacienţilor tulceni.

După vizita la spital, delegaţia de chinezi a ajuns la sediul Consiliului Judeţean Tulcea, acolo unde s-au întâlnit cu Horia Teodorescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, cu vicepreşedintele George Şişcu, cu vicepreşedintele Vasile Strat, cu prefectul de Tulcea, Lucian Simion, dar şi cu reprezentanţi ai presei.

„Noi, prin relaţia dintre Tulcea şi Suzhou, am intuit colaborarea dintre cele două state şi, în acest sens, vreau să vă amintesc că în urmă cu puţin timp România a primit vizita premierului Chinei“, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

La finalul discursului său, preşedintele Teodorescu şi-a exprimat dorinţa de a colabora, în continuare, cu autorităţile din Suzhou, de a dezvolta relaţiile economice şi de a exploata potenţialul turistic din judeţul Tulcea.