Delegație PNL Tulcea, în vizită de lucru la Bruxelles
ActualitatePolitica 5 februarie 2019 D.C.
În intervalul 29-31 ianuarie, a.c., o delegație a PNL Tulcea a participat la o întâlnire cu dl. Siegfrid Mureșan, europarlamentar din partea PNL și purtător de cuvânt al PPE.
„Întâlnirea a avut loc la sediul PPE din Bruxelles și a avut ca temă rolul și poziția pe care le au partidele naționale în familia partidelor creștin democrate, activitatea colegului nostru în cadrul Parlamentului European și în cadrul PPE, precum și ce înseamnă Parlamentul European pentru fiecare țară cu drept de vot. Au avut loc, de asemenea, discuții legate de viitoarele alegeri europarlamentare, de rolul fiecărui membru PNL în promovarea valorilor europene aici în țara. S-a reliefat necesitatea susținerii unor candidați buni pentru pozițiile de europarlamentar având în vedere că rolul fiecăruia este înainte de toate unul care servește fiecare cetățean al UE și nu doar al țării de unde provine. De asemenea, în cadrul vizitei la Bruxelles, delegația PNL Tulcea a avut șansa să participe la o ședința în plen a PE, precum și la o serie de întâlniri informale cu funcționari români care lucrează în cadrul acestei instituții. Finalmente, în aceste zile am avut șansa să întâlnim foarte mulți români (bucătari, studenți, funcționari, etc.) și care ne-au spus că suntem văzuți acolo că o națiune prietenă, că avem parte de același statut ca și orice cetățean european și că vocea noastră este întotdeauna ascultată și apreciată”a declarat secretarul general al PNL Tulcea, Gabriel Herea.