Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Delegație tulceană prezentă la Aveyron, în cadrul Sezonului România-Franța Delegație tulceană prezentă la Aveyron, în cadrul Sezonului România-Franța
În perioada 18-21 iunie 2019, o delegație a Consiliului Județean Tulcea condusă de vicepreședintele Petre Badea efectuează o vizită oficială în Aveyron, Franța, în... Delegație tulceană prezentă la Aveyron, în cadrul Sezonului România-Franța

În perioada 18-21 iunie 2019, o delegație a Consiliului Județean Tulcea condusă de vicepreședintele Petre Badea efectuează o vizită oficială în Aveyron, Franța, în scopul întăririi cooperării dar și al stabilirii unor noi direcții de cooperare româno-franceză.

În cadrul vizitei au loc mai multe întâlniri oficiale cu reprezentanți ai Consiliului  Departamental Aveyron, respectiv președintele Jean Pierre Gallard și noul însărcinat cu cooperarea internațională, Jean Pierre Masbou, reprezentanți ai autorităților locale și ai instituțiilor cu atribuții în domeniul cultural, protecția copilului – social, mediu, educație.

„Consiliul Județean Tulcea are un parteneriat privilegiat cu Consiliul Departamentului Aveyron, relațiile comunităților noastre datând din 1991.

În luna iunie a anului 2018, regretatul vicepreședinte al Consiliului Departamental Aveyron, Bernard Saules, a vizitat Tulcea, prilej cu care convenția de colaborare între Aveyron și Tulcea a fost reînnoită. Astăzi, suntem aici pentru a onora memoria domniei sale, știind că acest proiect a fost unul la care a ținut foarte mult.

În numele președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vreau să mulțumesc echipei părții franceze pentru buna comunicare și profesionalismul manifestat pentru a putea implementa proiectul Jeunesse III, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe din Franța.

Mă bucur să văd tinerii francezi și români legând prietenii, jucând fotbal împreună, socializând. Sunt copii cu probleme de integrare, având de înfruntat aceleași greutăți ale vieții, și trebuie să le oferim șansa de a cunoaște alte modele sociale, alți oameni, pentru a câștiga încredere în ei și pentru a le sădi ambiția și dorința de a reuși în viață.

Trebuie să profităm de derularea Sezonului România-Franța pentru a da un nou impuls relațiilor bilaterale și cooperării descentralizate, în beneficiul mutual al comunităților pe care le reprezentăm“, a declarat cu acest prilej vicepreședintele Petre Badea.

În cadrul acestei deplasări, un grup de șase tineri români instituționalizați la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, însoțiți de educatori de la centrele Speranța și Pelican, au avut posibilitatea de a interacționa cu tineri francezi din Aveyron, inclusiv în cadrul unor meciuri de fotbal.