Joi, 20 iulie 2023, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a primit vizita unei delegații conduse de Anna Riatti, reprezentant rezident UNICEF în România.
În cadrul întâlnirii la care au mai participat Tetyana Nikitina (manager planificare, monitorizare evaluare), Ioana Florea (specialist protecția copilului), din cadrul UNICEF, precum și deputatul Mirela Furtună, discuțiile au vizat colaborarea cu structurile administrației locale și cele deconcentrate implicate în sprijinirea cetățenilor ucraineni care și-au găsit refugiul pe teritoriul țării noastre, după izbucnirea conflictului armat din Ucraina.
Cu acest prilej, președintele Horia Teodorescu a vorbit despre implicarea Consiliului Județean Tulcea și colaborarea cu instituțiile de profil pentru a asigura servicii și copiilor ucraineni refugiați care au trecut granița la Isaccea.
De asemenea, Anna Riatti, reprezentant rezident UNICEF în România, a apreciat modul eficient de lucru și colaborarea strânsă cu administrația județeană, venind astăzi cu propuneri de extindere a colaborării pentru categoriile sociale defavorizate de copii din mediul rural, doar cu un părinte etc.
Scopul principal al vizitei delegației UNICEF este extinderea colaborării pe mai multe arii, atât pentru copiii români din categorii defavorizate cât și pentru copiii ucraineni rămași în județ, în vederea integrării acestora social, respectiv în sistemul românesc de învățământ.
UNICEF a fost prezent în punctul de trecere a frontierei de la Isaccea foarte repede după izbucnirea conflictului armat din Ucraina și a colaborat încă de atunci foarte bine cu toate structurile administrației locale și serviciile deconcentrate: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea și, nu în ultimul rând, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.