DEMERSURI: MEDICII DIN REPUBLICA MOLDOVA AR PUTEA RESUSCITA SISTEMUL SANITAR TULCEAN
ActualitatePolitica 12 decembrie 2017 D.C.
Deputatul tulcean Anişoara Radu (PSD) a adresat ministrului sănătăţii, Florian Bodog o interpelare pe tema deficitului de medici din judeţul Tulcea, una dintre soluţiile întrevăzute fiind atragerea de cadre medicale din Republica Moldova.
Ministerul a răspuns interpelării deputatului tulcean cu precizări legate de posibilitatea angajării medicilor moldoveni.
„Stimată doamnă deputat,
Referitor la întrebarea/interpelarea dvs. privind „situația alarmantă a deficitului de medici din județul Tulcea”, vă comunicăm următoarele:
Exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României de către cetățenii Republicii Moldova, se face cu respectarea prevederilor art. 376 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, republicată. Astfel, articolul menționat prevede următoarele:
„(1) Profesia de medic se exercită, pe teritoriul României, în condițiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicină. Acestea pot fi:
Cetățeni ai statului român;
Cetățeni ai unui stat membru al U.E., ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene;
Soțul unui cetățean român, precum și descendenții și ascendenții în linie directă, aflați în întreținerea unui cetățean român, indiferent de cetățenia acestora;
Membrii de familie ai unui cetățean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), așa cum sunt definiți la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, republicată, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările și completările ulterioare;
Cetățenii statelor terțe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
Beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de către unul dintre statele prevăzute la lit. b)”.
Conform prevederilor ar. 387^2 alin. (1) din legea menționată, recunoașterea profesională a titlurilor de calificare de medic specialist dobândite într-un stat terț se face de către Ministerul Sănătății, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România.
Normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist eliberate de un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii au fost adoptate la data de 11.10.2017 prin H.G. nr. 764/2017.
În prezent se află în derulare procedurile de constituire a comisiilor mixte care vor analiza solicitările medicilor a căror formare în specialitate s-a efectuat într-un stat terț, urmând ca activitatea acestor comisii să demareze în cel mai scurt timp de la constituire.
Totodată, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 764/2017, Colegiul Medicilor din România urmează să stabilească și să comunice Ministerului Sănătății cuantumul taxei de evaluare profesională.
Cu deosebită considerație “.
Interpelarea formulată de deputatul Anişoara Radu conţine chiar şi propuneri pentru rezolvarea unor probleme legate de acest sector.
După cum ştiţi, fenomenul migraţiei medicilor şi asistenţilor medicali este în continuare de nestopat, absolvenţii facultăţilor de medicină nu completează locurile pentru medicii rezidenţi, iar dintre cei care îşi fac rezidenţiatul la Tulcea foarte puţini rămân după finalizarea acestuia. În aceste condiţii, autorităţile locale şi judeţene din Tulcea nu au pârghiile necesare pentru a rezolva problema deficitului de cadre medicale şi sanitare, spre exemplu primarii din comunele Peceneaga şi Dorobanţu mi-au solicitat să le rezolv problema cu medicul de familie care a plecat la Constanţa.
Pentru rezolvarea situaţiei prezentate, vă rog să analizaţi o serie de propuneri menite să soluţioneze această criză accentuată de medici din judeţul Tulcea:
Permiterea medicilor din Republica Moldova, generalişti şi specialişti, să profeseze în România. Aceştia sunt vorbitori de limba română, comunicarea fiind asigurată din start, mai ales cu persoanele vârstnice.
Medicii generalişti din Republica Moldova să poată profesa ca medici de familie în România, fără să fie condiţionaţi de efectuarea rezidenţiatului pentru medicina de familie.
Medicii din judeţul Tulcea care îşi desfăşoară activitatea în mediu rural de uscat să beneficieze de acelaşi spor ca şi medicii care profesează în Delta Dunării. Este necesar acest lucru pe fondul scăderii natalităţii, precum şi a procentului mare al persoanelor vârstnice, a celor singure şi nedeplasabile.
Creşterea veniturilor obţinute de medicii din mediul rural, tariful per capita. Aceştia pleacă deoarece veniturile salariale nu le acoperă cheltuielile, în condiţiile în care medicii de familie suportă toate cheltuielile de întreţinere cu cabinete şi salariile asistentelor din sumele primite în urma contractelor cu CAS.
Având în vedere complexitatea problemei prezentate, rog să analizaţi propunerile prezentate şi să identificaţi cea mai bună soluţie pentru a rezolva deficitul de medici din judeţul Tulcea.