Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

DEPUTATUL GEORGE ȘIȘCU: „Guvernul Dragnea – Dăncilă nu este pregatit pentru preluarea președinției Consiliului Europei“ DEPUTATUL GEORGE ȘIȘCU: „Guvernul Dragnea – Dăncilă nu este pregatit pentru preluarea președinției Consiliului Europei“
„Peste câteva zile, România îşi termină şampania din pahar, îşi scutură rămăşiţele de confetti de pe ţinuta de Revelion şi se apucă serios de... DEPUTATUL GEORGE ȘIȘCU: „Guvernul Dragnea – Dăncilă nu este pregatit pentru preluarea președinției Consiliului Europei“

„Peste câteva zile, România îşi termină şampania din pahar, îşi scutură rămăşiţele de confetti de pe ţinuta de Revelion şi se apucă serios de treabă, respectiv preia preşedinţia Consiliului Europei. Asta în teorie, pentru că practica naţională demonstrează cu vârf şi îndesat că modelul „Dorel” este la modă şi la case mai mari!
În ciuda declaraţiilor publice ale reprezentanţilor puterii, îmi exprim îndoiala că ţara noastră va reuşi să se ridice la nivelul aşteptărilor şi să demonstreze că cei 12 ani de la integrarea în Uniunea Europeană nu s-au scurs în zadar, iar neîncrederea mea este fundamentată pe acţiunile sau mai bine spus inacţiunile Guvernului României!
Potrivit site-ului oficial al Consiliului Europei (https://www.consilium.europa.eu/…/co…/presidency-council-eu/), președinția Consiliului se asigură prin rotație între statele membre ale UE la fiecare 6 luni. Statele membre care dețin Președinția lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei, denumite „triouri”. Trioul stabilește obiective pe termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele 3 țări își pregătește propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni.
Dacă actuala preşedinţie a Consiliului, austriacă, a găsit de cuviinţă să îşi prezinte pe 6 iunie 2018, prin intermediul Guvernului Federal Austriac, programul propriu, ce urma să intre în vigoare începând cu 1 iulie 2018, d-na Dăncilă a mers la Bruxelles doar cu un set de linii majore ale programului, pe care le-a prezentat în cadrul reuniunii comune a Guvernului României și a colegiului Comisarilor, desfăşurată pe 5 decembrie a.c! De ce nu e public un document programatic după care preşedinţia română a Consiliului se va ghida în primul semestru din 2019 ?
Dacă încercaţi, ca şi mine, să daţi de urma misteriosului program, veţi începe probabil cu site-ul Guvernului. Ca să vă scutesc de timp pierdut, vă informez că nu veţi găsi acolo niciun calendar al activităţilor menite să pregătească preluarea preşedinţiei de către România, nici programul! Dar vă puteţi destinde cu strategia de guvernare pentru perioada 2018-2020 (http://gov.ro/…/pagini…/PROGRAMUL_DE_GUVERNARE_2018-2020.pdf), în care veţi întâlni construcţii de genul: „integrarea mai adâncă în UE” (oare cine o fi autorul ?) şi „Educaţia trebuie să fie: captivantă, continuă și coerentă. Captivantă poate să devină pentru cei şcoliţi prin contactul cu lumea reală, centrată pe „a face” în totală concordanţă cu „a şti“, pentru a motiva şi interesa elevul şi studentul aflat în procesul de învăţare” (după ce citeşti chestia asta îţi devine clar de ce merg lucrurile cum merg pe la Guvern !).
În fine, pe la paginile 216-217, la Capitolul Politica Externă se menţionează că: „din perspectiva guvernării, Guvernul își propune îndeplinirea următoarelor obiective: … Pregătirea corespunzătoare şi exercitarea în cele mai bune condiţii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE în semestrul I al anului 2019, în condițiile devansării sale în urma Brexit. Valorificarea acestei oportunități pentru crearea unui profil european consolidat al României, ca stat membru matur și responsabil”. Şi cam atât, pentru că scurta referire la importantul eveniment de la 1 ianuarie 2019 este doar o înşiruire de vorbe goale, ce din coadă or să sune !
Am menţionat anterior faptul că Austria şi-a făcut public programul propriu de 6 luni cu o lună înainte de preluarea preşedinţiei. Alte state care au preluat președinția rotativă au început pregătirile cu câțiva ani înainte. Aceste state aveau în medie aproximativ 500 specialiști cu cel puțin un an înainte, care lucrau pe dosarele de preluare a președinției. În România, în urmă cu un an, existau doar trei persoane. Abia spre finalul anului au mai angajat sau delegat circa 50 de persoane pentru a se ocupa de aceste pregătiri.
O listă cu obiective concrete, măsurabile, pe care să le urmărim NU este agreată nici acum. Au existat mai multe propuneri, care au tot fost modificate, cu lungi pagini de subiecte ce ar putea fi abordate, dar care erau lipsite de pragmatism și fără o viziune clară. La intrebarea: „ce ne dorim noi să realizăm în 6 luni?”, deocamdată nimeni din MAE nu are vreun răspuns !
Realitatea este că programul României a început deja să capete o aură de mister mai ceva decât Codul lui da Vinci, iar eu încep să mă îndoiesc sincer că există! Având în vedere modul hei-rup-ist în care Guvernul şi-a desfăşurat activitatea până în prezent, cred că atât prezentarea sumară făcută de d-na Dăncilă la Bruxelles pe 5 decembrie, cât şi andosarea Programului de 18 luni al Trio-ului Președințiilor – România, Finlanda, Croația – de către Consiliul Afaceri Generale, promovată prin comunicat oficial pe 11 decembrie (http://www.romania2019.eu/…/andosarea-programului-trio-ulu…/) sunt menite să ne arunce praf în ochi şi să ne distragă atenţia de la faptul că Guvernul nu şi-a făcut treaba şi nu a redactat la timp programul preşedinţiei, iar cel mai probabil la ora asta o ceată de funcţionari de prin ministere fac nopţi albe la locul de muncă încercând să dreagă busuiocul şi să producă documentul programatic până la 1 ianuarie 2019. În stil pur românesc, că vorba aia: merge şi aşa !
Dar ce s-a făcut până acum :
1.S-a activat site-ul www.romania2019.eu! Evident, nici aici nu-i vreun program al pregătirii preşedinţiei. Găsiţi aici tematici de interes ale președinției României la Consiliul UE (http://www.romania2019.eu/tematici-de-interes/): Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate, Europa siguranței, Europa, actor global, Europa valorilor comune. După cum spuneam, pur declarative, fără prea multe detalii !
Mai aflăm şi că se vor organiza evenimente la nivel naţional pe perioada mandatului românesc , mai precis vreo 293, numerotate şi pe o hartă (http://www.romania2019.eu/evenimentele-presedintiei/), dar, evident, nedetaliate! Cel mai probabil o să se stabilească cândva, din mers, ce anume se va face, că vorba aia, mai sunt atâtea luni până la sfârşitul mandatului şi timp e berechet !
Îmi permit să afirm asta pentru că pe 7 decembrie 2018 Guvernul a adoptat o Hotărâre izvorâtă, probabil ad-hoc, din puţul gândirii colective, prin care s-a suplimentat cu 2.000 mii lei bugetul Ministerului Culturii și Identității Naționale (MCIN) din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru finanțarea unor proiecte culturale realizate cu ocazia Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Nu am găsit nota de fundamentare, nu am găsit niciun detaliu nici pe site-ul Ministerului Culturii, nici pe cel al Secretariatului General al Guvernului, aşa că, cel mai probabil, banii vor fi cheltuiţi în funcţie de inspiraţia de moment, fără să existe un set concret de activităţi, aflate în legătură directă cu scopul declarat !
2. S-au înfiinţat „comitete și comiții”, vorba lui Caragiale! Mai precis două: Consiliul Interministerial pentru pregătirea și exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, prezidat de d-na Dăncilă şi înfiinţat tot de dânsa prin decizia nr. 360/2017, şi Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru coordonarea activităților parlamentare necesare pregătirii Președinției Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, înfiinţată prin Hotărârea de Guvern nr. 76/2017.
Dacă despre Consiliul Interministerial am aflat, de pe site-ul www.romania2019.eu că a aprobat pomelnicul celor 293 de reuniuni naţionale, la fel de secrete ca programul preşedinţiei române la Consiliul Europei, comisia interparlamentară a avut parte de conducerea succesivă şi la fel de dezastruoasă a 2 parlamentari PSD! Imediat după demiterea guvernului Dragnea I, respectiv după moțiunea de cenzură a PSD contra prim-ministrului Grindeanu (eveniment unic în spectrul politic!), preocuparea principală a puterii a fost înființarea unei comisii comune Camera Deputaților-Senat, cu un titlu pompos de o frază. Întrucât președinția UE are doar o componentă executivă, guvernamentală, putem spune că această dorință de a înființa o nouă comisie a fost ciudată, dacă nu chiar aberantă! Potrivit zvonurilor din PSD, crearea comisiei trebuia să aibă drept rol pansarea orgoliului rănit al unei d-ne ministru rămasă fără portofoliu, iar modul în care a fost condusă comisia pare să confirme acest fapt! În ce a constat activitatea desfăşurată din octombrie 2017 încoace: în întâlniri cu mai multe delegaţii străine, în cadrul cărora conducerea comisiei a pus placa preluată de la partid, cu viitoarele realizări măreţe (cincinalul în 4 ani fiind prea demodat ca să fie preluat în discurs!).
Parlamentarii PNL au susținut în nenumărate rânduri că Executivul trebuie să se trezească, să muncească și să prezinte o viziune, obiective, dar și un calendar de evenimente și întâlniri etc. Inclusiv Președintele României a avertizat că Guvernul Dragnea – Dăncilă nu este pregatit pentru preluarea președinției. Trompetele PSD au susținut în schimb, mai ales prin vocea ministru Negrescu, care trebuia să coordoneze pregătirile și preluarea dosarelor, că va fi un succes pe linie. Stupoare, însă, cu numai câteva săptămâni înainte de preluarea mandatului, Negrescu își dă demisia și îi acuză pe toate posturile pe Dragnea și acoliții săi că Guvernul nu este pregătit!
Dovada clară că va fi un dezastru este dată de lipsa totală de proiecte, tematică, calendar, evenimente, obiective şi, nu în ultimul rând, de stângăciile diplomatice ale premierului Viorica-Vasilica Dăncilă. Actualul guvern compromite şansa României de a avea o preşedinţie onorabilă, iar ruşinea dezastrului va fi suferită de noi, ca ţară. La finalul celor 6 luni, o să ne bucurăm doar că am scăpat, iar cei din afară că au scăpat de incapabilii guvernării Dragnea!“
GEORGE ȘIȘCU, DEPUTAT PNL TULCEA