DEPUTATUL GEORGE ȘIȘCU: „Succes în noul an școlar, urez tuturor elevilor și cadrelor didactice!“
ActualitatePolitica 9 septembrie 2019 D.C.
„Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara” – S. Haret
„Pentru Partidul Național Liberal, problemele majore ale învățământului sunt abandonul școlar, analfabetismul funcțional, rezultatele slabe la testele internaționale PISA, lipsa de corelare cu piața muncii, infrastructura învechită, politizarea excesivă, lipsa mijloacelor moderne de predare, adaptate generațiilor actuale de elevi, părăsirea masivă a țării de către tinerii fără perspective, instabilitatea legislativă și lipsa de predictibilitate, subfinanțare și salarii neatractive pentru cadrele didactice. Sigur că toată lumea îşi doreşte disciplină şi ordine morală în fiecare sector, dar obsesia pentru supra-reglementare în detrimentul eficienţei maschează ignoranţă sau chiar rea – voinţă.
În loc să fie preocupat să găsească soluții la problemele fundamentale ale sistemului, Guvernul României legiferează senin și decupează principii din cărțile de etică. Până la urmă, munca în zadar e tot un semn de incompetență !“ a declarat deputatul Șișcu.