DEPUTATUL LIBERAL ȘIȘCU INTRĂ ÎN AUTOIZOLARE, DUPĂ CE A INTRAT ÎN CONTACT CU SENATORUL DEPISTAT POZITIV CU CORONAVIRUS!
ActualitateDezvaluiri 13 martie 2020 D.C.
Deputatul liberal George Șișcu se va autoizola pentru o perioadă de 14 zile după ce senatorul constănțean Vergil Chițac (57 ani) și soția acestuia au fost depistați pozitiv cu coronavirus, vineri.Toți membrii BPN și toți senatorii PNL se vor izola la domiciliu, așteptând ancheta epidemiologică.
„Chiar în aceste momente vom fi testați aici, la Parlament, să vedem care va fi rezultatul.În orice caz nu voi ajunge la biroul de la Tulcea, ma voi autoizola timp de 14 zile, conform procedurilor recomandate de Ministerul Sănătății.Nu e cazul de panică, vom urma instrucțiunile și așa trebuie să facă toată lumea“ a declarat deputatul tulcean.
La ședința B.P.N. a participat și președintele PNL Tulcea, Ștefan Ilie.Acesta ne-a transmis că stă în casă , „pentru siguranța tuturor“.
Ludovic Orban: „Senatorul Vergil Chițac a participat la reuniunea BPN. Toți membrii BPN se vor izola la domiciliu. De asemenea, toți senatorii PNL au obligația să se autoizoleze. Nu așteptăm ancheta epidemiologică. Atât timp cât există cel mai mic risc ca un membru al BPN care a participat la ședință să fie purtător de coronavirus, se izolează la domiciliu și soliticăm diagnosticarea rapidă”.