Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Proaspăt deputat independent dar apropiat de adevăratele valori liberale prin intermediul Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, democratul Octavian Popa şi-a declarat în cadrul unei...

popicProaspăt deputat independent dar apropiat de adevăratele valori liberale prin intermediul Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, democratul Octavian Popa şi-a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinerea pentru candidaţii ALDE Tulcea.

„Am fost şi rămân un adversar al traseismului politic, personal nu mă consider un traseist, am plecat după 26 de ani de prezenţa într-un partid şi am făcut-o pentru motive majore care ţin de ordin intern şi care ţin de raportarea PNL la electoratul sau, la membrii săi pe care îi mint. Sunt ca un om care m-am urcat în tren pentru a pleca într-o direcţie şi m-am trezit nevoit să cobor pentru că trenul a luat-o în altă direcţie. Consider necesar să invit cetăţenii să voteze la aceste alegeri locale.

ALDE nu este un partid mare dar este un partid cu principii sănătoase pe care le-a avut înainte şi PNL dar din păcate le-a pierdut. După cum a mai dovedit guvernul Tariceanu reducerile de taxe pot aduce şi un bine şi un plus societăţii şi economiei, la creşteri ale bugetului. Deasemenea ALDE e un partid care propune oameni noi, îmi exprim deschis şi public susţinerea mea faţă de lista de consilieri judeţeni şi municipali “a declarat Octavian Popa.