Deputatul PSD Neviser Zaharcu solicită Guvernului rezolvarea crizei de personal de la CJPC Tulcea
Actualitate 16 septembrie 2016 D.C.
Deputatul PSD Tulcea, Neviser Zaharcu, s-a adresat Guvernului României, solicitând printr-o interpelare parlamentară președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Marcel Bogdan Pandelică, rezolvarea problemei deficitului de personal din cadrul Comisariatului Județean Tulcea.
‘Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) se confruntă, după cum cred că cunoașteți, cu un uriaș deficit de personal. Din informațiile vehiculate în spațiul public, la nivel național sunt înregistrate 100.000 de petiții de care răspund numai 600 de angajați!’, a precizat deputatul tulcean, în documentul oficial înaintat conducerii ANPC.
Parlamentarul social democrat a atras atenția asupra ‘situației îngrijorătoare înregistrată din acest punct de vedere și în județul Tulcea, un județ cu o creștere turistică substanțială, unde ANPC are doar doi angajați, unul dintre ei fiind comisarul-șef!’.
În finalul interpelării, Neviser Zaharcu a solicitat răspuns președintelui ANPC la următoarele întrebări: ‘1. Cum aveți în vedere rezolvarea deficitului de personal la nivelul ANPC?; 2. Care este situația exactă din structura județeană a CJPC Tulcea, respectiv câți angajați lipsesc din numărul celor necesari?; 3. Câte sesizări sunt pe cap de angajat al ANPC, atât la nivel național, cât și în județul Tulcea?; 4. Sunteți de acord cu transferul ANPC din subordinea Guvernului în coordonarea Parlamentului?