Doi medici bucureșteni vor veni prin detașare la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență
ActualitateFotocomentariul zilei 30 mai 2019 D.C.
Miercuri 29 mai 2019, managerul Spitalului Județean Tulcea, Tudor Năstăsescu, a anunțat că s-a reușit deblocarea situației Secției de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul spitalului, prin detașarea a doi medici din București.
Anunțul vine după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a declarat că a găsit înțelegere la nivelul prim- ministrului Viorica Dăncilă și al ministrului Sănătății, Sorina Pintea, pentru găsirea unei soluții de urgență. „Toată lumea a înțeles că situația este dramatică și am încredere, discutând la cel mai înalt nivel, că se va găsi o soluție. Nu cerem medici stabili, cerem o detașare pe o anumită perioadă, după care vom reuși să completăm necesarul cu medici stabili“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
„În ultima perioadă, ne-am confruntat, pe fondul unei lipse de medici anesteziști resimțită la nivel național, cu o criză de medici la această secție, unde ne-au rămas doar doi medici de anestezie și terapie intensivă. Aceștia au efectuat gărzi până la epuizare și care în cele din urmă și-au depus demisiile.
Prin intervenția foarte hotărâtă și promptă a președintelui Consiliului Județean Tulcea, domnul Horia Teodorescu și prin deschiderea pe care a avut-o la nivelul Ministerului Sănătății, la doamna ministru Sorina Pintea, precum și în urma demersurilor domnului ministru Eugen Teodorovici, situația s-a deblocat. Vreau să le mulțumesc pentru acest ajutor, fără de care situația nu avea cum să se deblocheze urgent și putea deveni de la gravă la foarte gravă. Începând cu data de 3 iunie, vor veni prin detașare, pe o perioadă de o lună, doi medici din București în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă, pentru a ne susține desfășurarea activității pe secție, precum și a gărzilor.
Să sperăm că toate aceste demersuri se vor finaliza prin angajrea pe termen lung a unor medici care să lucreze și care să locuiască aici, în Tulcea“, a declarat managerul Tudor Năstăsescu.