DRAGNEA ANUNŢA IEFTINIREA ENERGIEI ELECTRICE!
Actualitate 1 aprilie 2013 D.C.
Reprezentanţii sindicatelor care par a reprezenta poziţia patronatelor au solicitat vicepremierul Liviu Dragnea facilităţi pentru societăţi comerciale precum ALUM, FERAL sau SIDEX, facilitaţi ce constau în reducerea preţului certificatelor verzi şi a taxei de cogenerare.
Dragnea a precizat că şi populaţia suferă de pe urma acestor probleme, costul facturilor fiind mai mari în ultimul timp şi că deja problema este pe cale de a fi diminuată.
„Marţi, ministrul Energiei va pune pe site-ul propriu un proiect de act normativ pentru diminuarea la jumătate în următorii trei ani a numărului de certificate verzi. În următorii trei ani, vrem ca certificatele astfel reduse să intre într-un coş administrat la nivel naţional de ANRE, iar societăţile să poată sconta la bancă aceste certificate din coş sau să le recupereze după trei ani. După cele 30 de zile în care propunerea noastră va fi dezbătută pe site-ul ministerului, vom intra cu ea în şedinţă de Guvern. În luna aprilie cel mai târziu, ne vom concentra asupra taxei de cogenerare să găsim şi acolo o soluţie şi ne vom ocupa şi de taxele de transport şi de distribuţie „a declarat în cadrul unei conferinţe de presă la Tulcea vicepremierul Dragnea.