EUGEN ION, PRIMARUL COMUNEI JURILOVCA : „În comunitatea noastră, educația va rămâne întotdeauna un element prioritar”
ActualitateDezvaluiri 13 septembrie 2021 D.C.
Cele cinci unități de învățământ din comuna Jurilovca au primit azi aproximativ 360 de copii în prima zi a anului școlar.
„Intrăm în noul an an școlar cu bucuria că ne-am putut revedea și retrăi, alături de copiii noștri, emoțiile unui nou început de drum.
Pentru ca elevii și profesorii să fie protejați și să se concentreze exclusiv pe actul educațional, școlile și grădinițele din Comuna Jurilovca îndeplinesc toate regulile sanitare actuale.
Sălile de curs dispun de toate dotările necesare unui învățământ modern, în timp ce materialele dezinfectante și măștile de protecție au fost achiziționate din bugetul local încă din perioada verii.
Așa cum o fac an după an, sublinez că, în comunitatea noastră, educația (și tot ceea ce ține de ea) va rămâne întotdeauna un element prioritar, ce va fi susținut indiferent cât de limitative și dificile vor fi condițiile ce ni se impun.
Scopul nostru comun este ca, prin eforturile unor profesori dedicați, empatici și bine pregătiți, toți copiii noștri să găsească, în mod egal, în școală, toate condițiile care să îi ajute să se dezvolte liberi și curajoși în descoperirea lumii în care vor ajunge să trăiască.
Un an bun, cu rezultate frumoase, tuturor elevilor, părinților și cadrelor didactice!”transmite primarul Eugen Ion.