EVALUAREA ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE ÎN 2013 DE POLIȚIȘTII DIN STRUCTURILE DE ORDINE PUBLICĂ
Actualitate 13 februarie 2014 D.C.
În 2013, obiectivul urmărit de structura de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea a fost creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului și siguranţa stradală.
Realizarea obiectivului s-a făcut prin adaptarea permanentă a dispozitivului de ordine publică din cadrul localităților de pe raza județului în funcție de evoluția situației operative și de analizele asupra infracțiunilor sesizate.
În 2013, polițiștii din cadrul stucturilor de ordine publică au desfășurat 2844 controale (față de 2209 în 2012) și 242 acțiuni (față de 266 în 2012). În cadrul acestora, polițiștii au identificat 383 minori nesupravegheați (față de 239 în 2012), 199 persoane cu trai parazitar (față de 163 în 2012) și au aplicat 5011 sancțiuni contravenționale (față de 4427 în 2012), cele mai multe (2956 în 2013 și 2516 în 2012) fiind la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, polițiștii de ordine publică au constatat în flagrant 401 infracțiuni (față de 272 în 2012).
Pe linia pazei bunurilor au fost efectuate 30 întâlniri cu reprezentantți societăților de pază, fiindu-le acordată consultanță in domeniu și 67 simulări prin acționarea butonului de panică de la societăți comerciale de pe raza județului Tulcea (bănci, case schimb valutar, casierii, stații de distribuție carburanți, supermarket-uri, unități poștale etc), simulări prin care s-a urmărit reacția agenților de intervenție, dotarea acestora și modul de acțiune.
Tot pe această linie, au fost verificate 86 proiecte de instalare sisteme electronice de alarmare antiefracție și au fost aplicate 104 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor și Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, în valoare de 194.100 lei.
În 2013, în cadrul acțiunilor comune desfășurate pentru menținerea ordinii și liniștii publice de polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră au fost constatate 80 infracțiuni (cele mai multe au fost infracțiuni la regimul circulației rutiere (28), urmate de furturi (27) și infracțiuni la Legea nr. 61/1991 republicată -12).
De asemenea, polițiștii, jandarmii și polițiștii de frontieră au prins 93 autori de infracțiuni și au condus la sediul poliției 448 persoane, fiind prins și 1 urmărit general.
În cadrul acțiunilor în sistem integrat desfășurate de structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, au fost aplicate 1.957 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.638.184 lei și au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 4.181 lei.