Evenimentele lunii mai în Delta Dunării și Dobrogea de Nord
ActualitateFotocomentariul zilei 30 aprilie 2022 D.C.
În luna mai, Delta Dunării, atât cea din zona umedă cât și cea continentală, s-a pregătit pentru localnici cât și pentru vizitatorii ei. Pe lângă frumusețea peisajelor, a plajelor sălbatice, a florei, a faunei unice, nemaiîntâlnite în vreo altă destinație turistică, în această primăvară, îi așteaptă pe toți turiștii interesați să descopere tradițiile și gastronomia pe care această zonă le oferă.
Asociația Delta Dunării împreună cu organizatorii evenimentelor, vă invită pe toți cei care vă doriți câteva zile de vacanță și relaxare, să participați la sărbătorile și festivalurile care au loc în județul Tulcea în această lună:
• 6 mai 2022 – Ziua Satului Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. În fiecare an, pe 6 mai, locuitorii frumoasei așezări de pe malul Marii Negre îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe, pe rit vechi, sfântul al cărui nume îl poartă satul din Delta Dunării. Localnicii și oaspeții lor, se întâlnesc în frumoasa bisericuța din mijlocul satului și după slujba de la biserică, se intind mesele și se degustă mâncărurile tradiționale din pește, gătite de gospodinele satului.
• 14 mai 2022 – „Festivalul bujorilor”, localitatea Fântâna Mare, comuna Ciucurova. E vremea bujorilor și mergem să-i sărbătorim, în toată splendoarea lor, împreună cu Comunitatea Ucrainenilor din județul Tulcea. Rezervația naturală de tip floristic, Dealul Bujorului este o arie protejată de interes național și este situată în județul Tulcea pe teritoriul administrativ al comunei Ciucurova.
• În perioada 13-14 mai 2022 -”Parastasul Piraților Nepomeniți” la Sulina. ”Pirații” vă așteaptă într-un cadru neobișnuit, Cimitirul cosmopolit din Sulina, un loc cu povești despre pirați și prințese. Ineditul eveniment, ajuns la ediția a III-a are ca invitat special pe îndrăgitul Mihai Mărgineanu.
• 21 mai 2022- ”Săbătoarea Scrumbiei Albastre”, la Sulina, Iubitorii gastronomiei deltaice pot participa, pe 21 mai, la Sărbătoarea Scrumbiei Albastre de la Sulina, eveniment ajuns la a IV-a ediție. Oraș cosmopolit și multietnic, Sulina a marcat mereu momentul migrației scrumbiei, acesta însemnând atât o importantă sursă de hrană și de venituri pentru locuitori, dar și un motiv de sărbătoare. Sărbătoarea Scrumbiei Albastre este, în același timp, o sărbătoare gastronomică, în timpul căreia sunt puse în valoare rețetele tradiționale deltaice, dar și o sărbătoare a tradițiilor culturale ale minorităților din Delta Dunării.
• 24 mai 2022 – „Ziua limbii bulgare” la Lunca. Se sărbătoresc tradițiile culturale bulgărești în satul Lunca, comuna Ceamurlia de Jos, cu invitați speciali din Bulgaria.
• 28 mai 2022 – ,,Sărbătorind pădurea cu toți ucrainenii” în localitatea Letea, comuna C.A.Rosetti. Omul în comuniune cu natura: cântece și dansuri, voie bună, tradițiile culturale ucrainene sărbătorite într-una dintre cele mai frumoase păduri din România: Pădurea Letea.
• În perioada 26 și 30 mai 2022 – ”Festivalul Internațional Multietnic al Păstoritului, Sarighiol de Deal” ediția a XIX-a. Organizatorii consacratului eveniment vă așteaptă la Sarighiol de Deal unde va fi prezentată o expoziție gastronomică, vizitatorii putând încerca gustul bucatelor specifice zonei precum și preparate tradiționale legate de obiceiul păstoritului, Tradițiile culturale ale armânilor și a invitaților din toată țara nu vor lipsi nici la această ediție.
• 29 mai 2022 – „Seară rusească la Sulina”. Tradițiile culturale ale rușilor lipoveni vor răsuna în cel mai estic oraș din Europa.
Așadar, vă așteptăm în luna Mai în județul Tulcea, să vizităm minunata Delta Dunării, să degustăm gastronomia deltaică și multietnică și să cântăm, să dansăm împreună cu ucrainenii, armânii, bulgarii, grecii, rușii-lipovenii din Delta Dunării și Dobrogea de Nord.
Detalii și noutăți despre aceste evenimente le veti găsi, pe măsură ce vor fi completate, pe pagina de facebook https://www.facebook.com/AsociatiaDeltaDunarii și https://amd-deltadunarii.ro/.
Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării
Președinte Cătălin ȚIBULEAC