Facilitati acordate angajatorilor: In atenţia agenţilor economici şi a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din judetul Tulcea
Actualitate 20 iulie 2015 D.C.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea reaminteşte angajatorilor că din bugetul asigurărilor pentru şomaj se acordă subvenţii pentru încadrarea în muncă a şomerilor în conformitate cu Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de munca pentru:
• Încadrarea in munca a absolventilor
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent:
a) o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă (500 RON), pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;
b) o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă (600 RON), pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;
c) o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă (750 RON), pentru absolvenţii de învăţământ superior
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, aceleasi sume pe o perioadă de 18 luni.
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diploma sau un certificat de studii, in condiţiile legii, in una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat in condiţiile legii. In perioada celor 18 luni, absolvenţii pot urma o forma de pregătire profesionala, organizata de către angajator, in condiţiile legii. Cheltuielile necesare pentru pregătirea profesionala vor fi suportate, la cererea angajatorilor, din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
• Încadrarea somerilor in varsta de peste 45 de ani sau a somerilor care sunt parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentale. Angajatorii care incadreaza in munca pe perioada nedeterminata someri in varsta de peste 45 de ani sau someri care sunt parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioada 12 luni, pentru fiecare persoana angajata din aceste categorii, o suma egala cu valoarea indicatorului social de referinţă in vigoare, cu obligatia mentinerii raporturilor de munca sau de serviciu cel putin 18 luni.
• Încadrarea şomerilor care mai au 5 ani pana la pensie. Angajatorii care incadreaza in munca, potrivit legii, someri care in termen de 5 ani de la data angajarii indeplinesc, conform legii, conditiile pentru a solicita pensia anticipata partiala sau de acordare a pensiei pentru limita de varsta, daca nu indeplinesc conditiile de a solicita pensia anticipata partiala, beneficiaza lunar, pe perioada angajarii, pana la data indeplinirii conditiilor respective, de o suma egala cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, acordata din bugetul asigurarilor pentru somaj.
• Incadrarea în muncă a tinerilor cu risc de marginalizare socială cu vârsta cuprinsă intre 16-26 ani. Angajatorii, care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, sunt denumiţi angajatori de inserţie și beneficiază lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.
• Subvenţionarea angajatorului care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă. Angajatorul care încheie un contract de ucenicie la locul de munca, poate primi lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de ucenicie, pentru fiecare ucenic angajat, o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referința in vigoare, prevăzut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocuparii forței de munca, cu modificarile și completarile ulterioare
• Subvenţionarea angajatorilor care incadreaza in muncă stagiari. Angajatorii care încheie un contract de stagiu cu absolvenții de învățământ superior primesc lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de stagiu pentru acel stagiar, o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, prevăzut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare. Suma lunară se acordă angajatorilor proporţional cu timpul efectiv lucrat de stagiar.
Mentionam ca valoarea indicatorului social de referinţă la aceasta data este de 500 RON.
Angajatorii interesati de facilitatile prezentate, pot obtine informatii suplimentare la sediul AJOFM Tulcea din str. Grigore Antipa nr. 10.