Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

FĂRĂ DOSARE ÎN INSTANȚĂ: PRIMARUL HOGEA, O NOUĂ VICTORIE ÎMPOTRIVA D.N.A.! FĂRĂ DOSARE ÎN INSTANȚĂ: PRIMARUL HOGEA, O NOUĂ VICTORIE ÎMPOTRIVA D.N.A.!
Primarul Constantin Hogea a câştigat o nouă bătălie cu procurorii DNĂ, în acest moment nemaiavând nici un litigiu pe rolul instanței. Azi Curtea de... FĂRĂ DOSARE ÎN INSTANȚĂ: PRIMARUL HOGEA, O NOUĂ VICTORIE ÎMPOTRIVA D.N.A.!

Primarul Constantin Hogea a câştigat o nouă bătălie cu procurorii DNĂ, în acest moment nemaiavând nici un litigiu pe rolul instanței. Azi Curtea de Apel Constanța a decis să respingă contestația procurorilor DNA după ce inițial judecătorii tulceni constataseră nereguli în rechizitoriul prin care primarul Hogea alături de secretarul municipiului Tulcea, Maria Brudiu și fostul arhitect șef Bogdan Mihalcă au fost acuzați de abuz în serviciu
Soluţia pe scurt: CURTEA DE APEL CONSTANŢA SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ŞI DE FAMILIE Minuta încheierii Dosar nr. 2237/88/2017/a1 Şedinţa camerei de consiliu din data de 10.05.2016 ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: În baza dispoziţiilor art. 425 ind.1 alin.7 pct.1 lit. b din Codul de procedură penală în referire la art.205 alin.1 din Codul de procedură penală respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Constanţa împotriva încheierii de şedinţă cu nr. 4/CP din data de 22.02.2018, pronunţate de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. 2237/88/2017/a1. În baza art.275 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi, 10.05.2016. Judecător de Cameră Preliminară,
Document: Încheiere finală camera consiliu 66/2018 10.05.2018
În prima instanță, Tribunalul Tulcea a dispus restituirea cauzei în care primarul Constantin Hogea, secretarul municipiului, Maria Brudiu și fostul arhitect șef Bogdan Mihalcă erau acuzați de abuz și complicitate la abuz în serviciu, către D.N.A. Constanța. Judecătorii au constatat din nou ca dosarul trimis de procurori a fost făcut „pe genunchi “și probabil că și în celălalt caz prezentat mai jos, și peste acesta se va aşterne praful din lipsă de probe.
CE ACUZAU PROCURORII D.N.A.:
„La data de 16 octombrie 2017 procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
HOGEA CONSTANTIN, primar al municipiului Tulcea, județul Tulcea, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
BRUDIU MARIA, secretar al municipiului Tulcea, județul Tulcea, cu privire la săvârșirea două infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
MIHALCĂ BOGDAN, la data faptei arhitect șef al municipiului Tulcea, județul Tulcea, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2012, o societate comercială a depus, la Consiliul Local Tulcea – Direcția de întreținere și administrare patrimoniu, o cerere prin care solicita un aviz pentru amenajarea unei parcări auto.
Pe baza acestei solicitări, în perioada iunie – august 2014, inculpatul Hogea Constantin, în calitate de primar al municipiului Tulcea, cu ajutorul celorlalți doi inculpați, a emis în mod ilegal autorizația de construire a parcării, în condițiile în care societatea comercială nu deținea vreun teren pe care să fie edificată parcarea respectivă.
În acest sens, inculpatul Hogea Constantin, cu ajutorul inculpatei Brudiu Maria, încălcând prevederile legale, a depus diligențele necesare pentru emiterea unei hotărâri de consiliu local, prin care o suprafață de 52,91 mp situată în municipiul Tulcea a fost trecută ilegal din domeniul public în domeniul privat al orașului.
Ulterior, fără a se organiza o licitație publică, această suprafață de teren a fost închiriată firmei respective.