Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Festivalul Săptămâna Interetnică ediţia a XVII-a Festivalul Săptămâna Interetnică ediţia a XVII-a
În perioada 24-30 iulie 2022, Asociaţia Centrul European pentru Diversitate (Centrul EU divers) organizează cea de a XVII-a ediţie a Festivalului Săptămâna Interetnică, în... Festivalul Săptămâna Interetnică ediţia a XVII-a

În perioada 24-30 iulie 2022, Asociaţia Centrul European pentru Diversitate (Centrul EU divers) organizează cea de a XVII-a ediţie a Festivalului Săptămâna Interetnică, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Tulcea, Municipiul Tulcea, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Tulcea, Asociaţia Psihologilor Antreprenori Tulcea, UAT comuna Jurilovca, Asociaţia ALTONA din Cerna, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România- sucursala Tulcea, Uniunea Armenilor din România- Sucursalele Tulcea şi Constanţa, Asociația Comunității Bulgare Sfitilina din Vişina, Comunitatea Elenă Sulina, Uniunea Democrată Turcă din România- sucursala Tulcea, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România- organizaţia locală Tulcea, Partida Romilor PRO EUROPA –sucursala Tulcea, Uniunea Ucrainenilor din România- filiala Tulcea, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Asociaţia VOINŢA Beştepe, Comunitatea Aromână din România- filiala Tulcea, Biblioteca Judeţeană PANAIT CERNA.

Festivalul a devenit deja o tradiţie locală, care atrage anual, în ultima săptămână a lunii iulie, numeroşi spectatori la scena din Piaţa Civică a municipiului Tulcea şi este unul dintre puţinele evenimente desfăşurate şi în perioada pandemiei, cu respectarea tuturor normelor de distanţare socială.

Anul acesta vom da startul spectacolelor duminică, 24 iulie 2022, la ora 20.00 şi vom încheia sâmbătă, 30 iulie 2022, la ora 21.30.
Toate spectacolele au loc zilnic, în intervalul orar 20.00-21.30 iar accesul publicului este gratuit.
Festivalul Săptămâna Interetnică este un amplu eveniment făcut de tulceni pentru tulceni (şi nu numai !).

Proiectul este cofinanţat de: Consiliul Judeţean Tulcea, Municipiul Tulcea, Asociaţia Centrul European pentru Diversitate, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Tulcea, Asociaţia Psihologilor Antreprenori Tulcea

PROGRAM
FESTIVAL SĂPTĂMÂNA INTERETNICĂ EDIȚIA A XVII-A

Duminică, 24 iulie 2022
– Ansamblul de dansuri rromani BAHTALE- Asociația Centrul European pentru Diversitate
– Trupa de dansuri israeliene HAVERIM- Federația Comunităților Evreiești din România
– Ansamblul de dansuri italiene GJONDA- Asociația Centrul European pentru Diversitate
– Ansamblul PHRALIPEN- Partida Romilor PRO EUROPA, sucursala Tulcea

Luni, 25 iulie 2022
– Ansamblul de dansuri germane “DONAU”- Asociaţia Centrul European pentru Diversitate
– Recital MARIUS IORDAN
– Ansamblul BEȘTEPEANCA- Asociaţia VOINŢA Beştepe
Marţi, 26 iulie 2022
– Ansamblul folcloric bulgăresc ASIGA din satul Lunca, comuna Ceamurlia de Jos
– Ansamblul de dansuri tradiționale bulgărești “SFITILINA” din satul Vişina, comuna Jurilovca
– Grupul vocal fondator ZADUNAISKA SICI – Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Tulcea

Miercuri, 27 iulie 2022
– Grupul de dansuri megleno-române ALTONA din comuna Cerna
– Grupul NJICLU ARMÂNICI (grupul de copii a fost înfiinţat în cadrul Centrului pentru Copii şi Tineret al Bibliotecii Judeţene PANAIT CERNA, în colaborare cu Comunitatea Aromână din România- filiala Tulcea)
– Recital CORINA ELENA BADEA

Joi, 28 iulie 2022
-„Basmul cu pescarul și peștișorul”, adaptare după poemul omonim al lui Aleksandr Pușkin, pusă în scenă de Asociația Centrul European pentru Diversitate, în parteneriat cu Comunitatea Rușilor Lipoveni din România- filiala Tulcea

Vineri, 29 iulie 2022
– Ansamblul de dansuri TUNA – Uniunea Democrată Turcă din România, sucursala Tulcea
– Ansamblul de dansuri tătare “SU DALĞALARI ”- Asociaţia Centrul European pentru Diversitate
– Ansamblul de dansuri NAIRI- Uniunea Armenilor din România, sucursala Constanța
-Ansamblul de dansuri armene “BAZMAZAN”- Asociaţia Centrul European pentru Diversitate

Sâmbătă, 30 iulie 2022
– Recital Petru Țincoca
– Ansamblul APOLLONAS, Comunitatea Elenă Sulina
– Recital Andreea Vlad
– Ansamblul de dansuri greceşti “TA NOÚFARA” ”- Asociaţia Centrul European pentru Diversitate
– Ansamblul ELLADA, Comunitatea Elenă Sulina
– Recital Corina Elena Badea
– Ansamblul ARTEMIS, Comunitatea Elenă Sulina