Finanțare de peste 200 de milioane de euro pentru investiții în infrastructura de apă și canalizare din județul Tulcea
ActualitateFotocomentariul zilei 28 octombrie 2022 D.C.
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat, astăzi, începând cu ora 10.00, la sediul Primăriei Municipiului Tulcea, la o ședință în cadrul căreia a avut loc semnarea Contractul de Finanțare pentru „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și apă uzată în județul Tulcea”, un proiect în valoare de peste 200 milioane de euro.
La întâlnire au participat și Marcel-Ioan Bolos, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și Carmen Moraru, secretar de stat MIPE.
„Discutăm astăzi despre acest proiect major pentru județul nostru, unul dintre proiectele mari care se derulează în Tulcea, iar aici mă refer la nivelul de finanțare. Este un proiect care afectează în mod pozitiv multe comunități cu probleme deosebite din punct de vedere al infrastructurii de apă și canal. Sunt convins că după finalizarea acestui proiect, în județul Tulcea nu vor exista decât câteva puncte minuscule cu astfel de probleme de infrastructură“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Lucrările care fac obiectul contractului constau în reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție apă potabilă și de colectare ape uzate, inclusiv stații de tratare apă potabila și stații de epurare ape uzate în 15 UAT-uri din județul Tulcea, acestea urmând sa se deruleze prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) și respectiv Programul Operațional Dezvoltare Durabilă (PODD), sursele de finanțare fiind asigurate din bugetul Uniunii Europene, bugetul local, bugetul de stat și contribuția proprie a beneficiarului, SC Aquaserv SA Tulcea.