În perioada 22-24 noiembrie 2013, Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești-Cernăuți, prin persoana directorului general profesor Iurie Levcic, a organizat doua Festivaluri Internaționale de Folclor Românesc.
Pe 22 noiembrie 2013 a avut loc la Palatul Tineretului din Cernăuți – Capitala Bucovinei Istorice, Festivalul Internațional „În Grădina cu flori multe”, iar în 23 noiembrie 2013 a avut loc gala de decernare a premiilor acordate.
A doua zi, pe 24 noiembrie, a avut loc Festivalul Internațional ”Să îmi cânți cobzar”.
La cele două Festivaluri pan-românești au participat două sute de invitați din Ucraina, România și Republica Moldova : interpreți, părinți profesori, membrii ai juriului, reprezentanți ai presei, printre care și echipa R.B.N.Press (rbnpress.info). Dintre cei cinzeci de interpreți, un număr de 22 au devenit laureați și au primit premii iar alți șapte interpreți au primit mențiuni speciale. Toate acestea au necesitat un efort extraordinar din partea organizatorului, insă răsplătit din plin de caldura degajata de inimile românilor prezenti la festival.
Dintre participanţii români, judeţul nostru şi Dobrogea, au fost reprezentate de membrii ansamblului “Draguţa-Siliştea”, din Turcoaia, mai exact de interpreţii Elena Nistor, care, la festivalul “În Grădina cu flori multe”, la categoria de vârstă de 13 – 16 ani, a obţinut premiul I, fiindu-i decernate efectele festivalului la această categorie – placheta, medalia şi trofeul, dar şi de solistul Narcis Gherghişan, care, la categoria de vârstă de 7- 13 ani, a obţinut premiul II, precum şi efectele festivalului, acordate corespunzător.
Tot din Turcoaia, la Festivalul “Să-mi cânţi cobzar”, a participat şi a cules aplauze şi aprecieri rapsodul popular Vasile Mocanu, care a interpretat la caval “Doina ciobanului care şi-a pierdut oile”, iar la fluier o geampara şi o sârbă dobrogeană.
Ansamblul din Turcoaia este coordonat de instructorul, mai exact, bibliotecarul Petrică Paraipan, iar copii participanţi sunt îndrumaţi de doamna professor Georgeta Nichifor, cunoscut rapsod dobrogean. Deplasarea la Cernăuţi a delegaţiei cultural din Turcoaia a fost posibilă, cu sprijinul primarului Sandu Nicolai, a consilierilor, dar şi a membrilor comunităţii.