Forţa Dreptei cere demiterea urgentă a ministrului Daea: duce în faliment fermierii români
ActualitatePolitica 7 aprilie 2023 D.C.
Forţa Dreptei solicită demiterea de urgenţă a ministrului Agriculturii, Petre Daea, şi nominalizarea unei persoane care să se preocupe în mod serios de problemele din agricultură.
Gabriel Herea, preşedintele filialei judeţene Tulcea a partidului Forţa Dreptei ne-a declarat azi că este în asentiment cu cererile fermierilor care participa la mitingurile din toată ţara, inclusiv la Vama Isaccea şi apreciază integral declaraţia preşedintelui Ludovic Orban care declara într-un interviu acordat Agerpres că:”Biroul Politic Naţional al Forţa Dreptei deplânge situaţia dramatică cu care se confruntă fermierii români, zeci de mii dintre aceştia riscând falimentul din cauza modului catastrofal în care ministrul Agriculturii îşi îndeplineşte atribuţiile. Forţa Dreptei solicită demiterea de urgenţă a ministrului Petre Daea şi nominalizarea unei persoane care să aibă tangenţă cu realitatea, să o înţeleagă şi să se preocupe în mod serios de problemele din agricultură. Butaforia şi circul din fruntea ministerului Agriculturii trebuie să ia sfârşit pentru că dăunează grav tuturor fermierilor din România”
Preşedintele Forţa Dreptei critică şi modul „deficitar şi neglijent” în care a conceput Planul Naţional Strategic, raportat la priorităţile agriculturii româneşti, arătând că acesta duce la plăţi mai mici cu 50 euro/hectar. În plus, el indică faptul că mulţi fermieri nu vor mai aplica pentru eco-scheme va genera pierderi de sute de milioane de euro plăţi directe.