FOSTA GUVERNATOARE BASCĂ, ATACATĂ DE SDD: “Avem o Rezervaţie. Pentru cine o rezervăm!!?”
ActualitateDezvaluiri 5 martie 2014 D.C.
Asociaţia Salvaţi Delta a lansat un atac public la adresa fostului guvernator al ARBDD, actual director executive interimar, Viorica Bască, acuzaţiile fiind destul de grave, poate chiar demne de analizat şi de organele de control abilitate.
„Cea mai titrata” directoare executivă interimara a ARBDD (cu cel mai lung interimat ilegal) se pregăteşte acum să se prezinte la concursul organizat pe 10 martie la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarului Public pentru ocuparea postului de director executiv vacant al ARBDD chiar dacă pentru acest post este, în prezent, deschis un litigiu în instanţă. Dacă se analizează bibliografia şi condiţiile de participare la concurs se vede din avion pentru cine este pregătit postul: pentru persoana care din câte se pare are o plângere penală pentru nerespectarea procedurilor legale pentru autorizarea de mediu a unei activităţi economice pe plajă Sulina şi aşa în atenţia CE, abatere de nerespectare confirmată, de altfel, şi de corpul de control al ministerului mediului.De altfel, „performante” asemănătoare a înregistrat persoană în cauză şi în scurtul său mandat de director al APM Tulcea. Pe de altă parte în comisia de examinare sunt foşti sau actuali subalterni. Nu este în comisie nici un director de arie protejată. Şi ca să existe chiar şi concurenta, la concurs s-a înscris şi o subalternă a „catindatei” o foarte bună colaboratoare în toate cele..”
„Ce este dubios în această decizie, pe lângă suspiciunea penală a ex-guvernatoarei Viorica Bâscă şi incompetenta dovedibila cu documente, este apariţia ei în ambele regimuri politice dar nu ca un reputat specialist sau ca o dovadă a unei depolitizări pe care ne-o dorim de câteva sute de ani, ci ca rezultat al insistentei transpartinice a unui grup de interese fervent în a-şi planta „omul” la capătul semnăturii decizionale „, a declarat Liviu Mihaiu, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta.
Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta avertizează că această situaţie este în defavoarea intereselor României şi ale Deltei Dunării şi slăbeşte autoritatea ştiinţifică şi manageriala cu care este investita Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Asociaţia solicita autorităţilor responsabile să reanalizeze decizia numirii Vioricai Bâscă în funcţia de director executiv ARBDD.