FOTO PREMIERA: AŞA ARATA ÎN INTERIOR NOUL CENTRU DE PROMOVARE TURISTICĂ DIN TULCEA
ActualitateFotogalerii 22 ianuarie 2013 D.C.
Sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Judeţean Tulcea a găzduit ieri conferinţa de finalizare a proiectului „Reparaţia capitală, reabilitarea şi modernizarea imobilului din Tulcea, str. Gloriei, nr.4, pentru funcţionarea CENTRULUI NAŢIONAL DE INFORMARE ŞI PROMOVARE TURISTICĂ TULCEA”, finanţat în cadrul Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică, Operaţiunea – Crearea Centrelor Naţionale de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT)
La eveniment au luat parte preşedintele CJ Tulcea Horia Teodorescu, prefectul Simion Lucian, managerul de proiect Valentina Alexa şi întreaga echipă de proiect şi alţi invitaţi.
„Suntem mândri că avem un loc în care poate opri turistul pentru a accesa toate informaţiile de care are nevoie. Edificator, în acest sens, este ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, atunci când domnul Andrei Marga a ajuns la Tulcea şi, fără să exagerez, pot să vă spun că a rămas fără grai în momentul în care a văzut ce are de oferit judeţul Tulcea, în special Muzeul de Artă “, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
„În vizitele efectuate în străinătate am văzut multe astfel de centre care se dovedeau a fi foarte folositoare, iată că am ajuns să avem şi noi la Tulcea un astfel de obiectiv, semn că lucrurile merg spre bine, normal, pentru dezvoltarea turismului şi nu numai “a declarat şi prefectul Lucian Simion.
Obiectivul general al proiectului este promovarea potenţialului turistic din nordul Dobrogei, în vederea sporirii atractivităţii destinaţiei “Judeţul Tulcea” pentru turism şi afaceri.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt crearea CENTRULUI NAŢIONAL DE INFORMARE ŞI PROMOVARE TURISTICĂ TULCEA (CNIPT TULCEA) într-un imobil monument istoric reabilitat, cu scopul includerii în reţeaua naţională de centre de informare şi promovare turistică şi punerea în valoare a unui imobil – monument istoric aflat în patrimoniul public al judeţului, prin reabilitarea şi modernizarea spaţiilor şi introducerea acestuia în circuitul turistic.
Valoarea totală FINALĂ a proiectului:1.806.838,51 lei, valoarea totală eligibilă a proiectului: 1.420.996,28 lei, valoarea neeligibilă: 53.414,75 lei, TVA: 332.427,48 lei.
Lucrarea a fost efectuata de firma CORAL Tulcea, specialisti in reabilitarea monumentelor istorice.