FUNCTIONAR PUBLIC TULCEAN RECLAMAT DE AGENTIA NATIONALA DE INTEGRITATE PENTRU CONFLICT DE INTERESE
Actualitate 13 august 2015 D.C.
Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către penal BUJOREANU MIHAELA, consilier în cadrul Compartimentului Contabilitate, Primăria Comunei Mihai Bravu, Județul Tulcea.
În exercitarea atribuțiilor de serviciu, persoana evaluată a acordat viza de control financiar-preventiv pentru aprobarea a două contracte de prestări servicii încheiate între Primăria Comunei Mihai Bravu și S.C. LUSAMY EUROPROIECT S.R.L. Tulcea (societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată a deținut funcția de consultant în management în perioada 02 octombrie – 05 noiembrie 2012).
În urma încheierii celor două contracte, societatea comercială a obținut un folos patrimonial în cuantum de 27.720 Lei, fără TVA.
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag, Județul Tulcea, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către BUJOREANU MIHAELA a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare.