Am convingerea că asistăm la un moment de derută socială și că ne jucăm periculos de tare cu anumiți termeni sau epoci. Trecutul nostru este important. Îl putem regreta, idealiza sau contesta. Dar, pentru a merge mai departe, ca națiune, avem nevoie să fim cu toții de acord asupra câtorva aspecte esențiale. Iar unul dintre acestea ține de progresul pe care îl aceste trei decenii de libertate, imperfecte și cu mari provocări, l-am reușit cu toții, împreună. Cum am putea compara întunericul și frigul din anii de dinainte de 1989 cu zilele noastre?
Sunt conștient de nostalgia unora dintre bunici sau părinți pentru locurile de muncă sau apartamentele primite „prin repartiție“, numai că eu știu că aceștia au, mai degrabă, nostalgia tinereții lor, a unor vremuri în care erau în putere și când lumea părea a lor. S-au trezit după 1990 prinși într-un malaxor al unor vremuri care, adeseori, le-au fost potrivnice. Dar tinerele generații? Ele după ce ar putea fi nostalgice?
Oamenii născuți deja în libertate și cu toate avantajele care derivă din viața într-o societate deschisă, europeană nu pot face comparația cu ceva ce nu au trăit nici o clipă. Putem avea orice opinie astăzi, desigur, după cum și eu, la rândul meu, pot să argumentez de ce nu sunt de acord cu aceasta.
Traversăm o perioadă dificilă, cu crize de tot felul, dar în nici o clipă nu se poate pune semnul de egalitate între societatea românească de azi și nivelul de trai de azi cu anii ceaușismului. Nu există nici un termen de comparație, nici economic, nici politic, nici cultural. Voi da un singur exemplu pentru cei mai tineri: dacă înainte de 1989 ai fi fost de părere că în România era mai bine înainte de instaurarea dictaturii comuniste, ai fi fost arestat, interogat, și ai fi fost privat, alături de familia ta, de toate cele necesare unui trai decent. Nu ți-ar mai fi oferit nici Partidul loc de muncă și nici apartament. Ai fi fost un paria la marginea societății socialiste multilateral dezvoltate. Și nici măcar n-ar fi fost nevoie ca asta să se întâmple să te fi exprimat tu în piața publică, ci avea grijă vreun prieten de-o viață să te toarne la Securitate.
Dacă românii sunt dezamăgiți de politicile unui Guvern, îl pot schimba azi democratic, la vot, cu altul. Pot protesta, pot presa oamenii politici să le asculte opinia. Societatea civilă a intervenit în mod decisiv în ultimii ani în arena deciziilor politice, cel mai recent prin protestele masive la adresa Ordonanței 13.
Astăzi suntem membri UE, și asta ne dă dreptul la liberă circulație pe întreg continentul european, precum și dreptul la muncă. Ca membri NATO, avem cea mai puternică umbrelă de securitate din istoria țării noastre, și vedem cât de mult contează acum, cu războiul la granițele noastre.
Himera lui „era mai bine înainte de 1989“ nu are nici un fundament și este adesea adusă în discuție de oameni care habar nu au ce am trăit noi în acele vremuri. Am încredere că noile generații nu vor duce mai departe această păguboasă nostalgie după un trecut negru. Nu ne putem nega anii tinereții și frumusețea acestora. Dar nici nu putem idealiza un regim criminal.
