Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Guvernul PSD susține persoanele cu venituri mici    Guvernul PSD susține persoanele cu venituri mici   
Guvernul condus de PSD rămâne fidel angajamentului de a susține cât se poate de mult populația vulnerabilă. Peste 2,5 milioane de persoane vor primi... Guvernul PSD susține persoanele cu venituri mici   

Deputat Mirela Furtună

Guvernul condus de PSD rămâne fidel angajamentului de a susține cât se poate de mult populația vulnerabilă. Peste 2,5 milioane de persoane vor primi și-n acest an câte 1.500 de lei, în șase tranșe, sprijin pentru alimente. În februarie va fi prima alimentare a cardurilor dedicate.

De anul acesta vor beneficia de sprijin toate persoanele care obțin venituri de până în 2000 de lei pe lună, față de 1700 de lei pe lună cum era până acum. De aceea a fost necesară o actualizare a bazei de date cu beneficiarii acestui tip de ajutor.

Indexarea pensiilor sau a veniturilor cu rata inflației nu trebuie să fie un motiv de excludere a persoanelor vulnerabile de la acordarea acestui sprijin. Scopul măsurii este tocmai de a-i proteja pe cei vulnerabili de impactul negativ al inflației.

Dacă nu s-ar fi luat măsura, o parte dintre pensionarii și alte categorii de beneficiari care au obținut o indexare a veniturilor cu rata inflației (13,8%)  ar fi depășit pragul maxim de venituri de 1.700 de lei și nu ar mai fi putut beneficia de acest sprijin. Prin ridicarea acestui prag la 2.000 de lei, vor fi cuprinși toți cei care ar fi ieșit din program ca urmare a indexării veniturilor.

 Cardurile de alimente sunt în valoarea de 250 de lei și se acordă o dată la 2 luni persoanelor cu venituri până în 2.000 de lei. De asemenea, sunt eligibile și familiile cu cel puțin 2 copii cu un venit de maxim 675 de lei pe membru de familie.

Guvernul PSD susține, în continuare, categoriile vulnerabile care au venituri mici!

Deputat PSD Tulcea, Mirela Furtună