Primarul Hogea se pregătește de o nouă campanie electorală aplicând două strategii clasice în România: focul la ei și îngrăşatul porcului în ajun de alegeri…
La capitolul „lipsă de activitate în ultimii ani “, Constantin Hogea va da vina pe cei care au vrut să îl scoată din joc, un fel de Dragnea versus statul paralel, arătând totodată cu degetul spre majoritatea PSD/ALDE din Consiliul local și cei doi viceprimari care au avut delegate atribuții în diverse sectoare, menţionând, după un model clasic în viață, că ar avea nevoie și de „Consiliul meu “…
Practic încă de când a devenit primar independent, conştient că nu se poate impune direct, Hogea a adoptat strategia statului cu mâinile în sân şi aruncatul pisicii spre alţii.
Pentru că totuși, dincolo de dat vina pe alții, trebuie să mai vii cu ceva în campanie, Hogea se pregătește să îngroape porcul în ajun, planificând cu grijă etapele prin care. În final, în preajma campaniei electorale, tulcenii vor vedea cum muncește săracul primar, de unul singur…
Astfel, că primi pași, Primăria a scos la licitație, prin procedură simplificată, lucrările de elaborare a documentației de avizare a lucrărilor pentru reabilitarea și modernizarea străzilor din zonele est și vest ale municipiului, alocând aproape 500.000 de lei pentru aceste sudii. Sume frumoase care probabil vor ajunge la o firmă abonată la casieria Primăriei, poate chiar Gaz Control, poate chiar rezolvând şi problema cheltuielilor necesare în viitoarea campanie electorală…
Pașii sunt calculați bine, urmând apoi licitaţia pentru proiectare și execuție, în cursul anului viitor, e timp și pentru eventualele contestații, iar apoi, după cum se va stabili strategia, vor demara lucrările iar în 2020, d ce nu, în preajma campaniei, se va finaliza și mica asfaltare a străzilor și străduțelor pe care electoratul va păși voios spre urnele de vot, uitând, ca deobicei, gropile în care a căzut în ultimii ani, așa cum mușcă deobicei votantul la alegeri…
Dincolo de asfaltări se mai pregătesc diverse funcții de divertisment, clasicele floricele, ba chiar promisiunea unui parc de divertisment, o parcare supraetajată pentru zona VARD, multe, de o să vă mirați de câte se pot realiza într-un timp foarte scurt…
Iar dacă nu se vor realiza, e simplu, e vina majorității din Consiliul Local care pune frâne…