Horia Teodorescu e ferm: „Pescuitul în Delta Dunării nu va fi interzis“
ActualitatePolitica 1 iunie 2012 D.C.
Inițiativa aberantă de înterzicere a pescuitului în Delta Dunăre, proiect realizat de un așa zis expert parlamentar în timpul guvernării PDL nu va deveni realitate, susține deputatul Horia Teodorescu, candidatul USL Tulcea la funcția de președinte al Consiliului Județean.
„Acestă inițiativă legislativă nu va deveni realitate sub mandatul meu. Am vorbit deja cu Asociațiile de pescari, cu ministrul Agriculturii, cu premierul Victor Ponta, și chiar cu inițiatorii acestui proiect. Pot să vă spun cu certitudine că această propunere legislativă va fi retrasă imediat. Îi asigur pe toți locuitorii Deltei că astfel de aberații, trâmbițate cu cinism de niște oameni iresponsabili, care timp de 4 ani nu au făcut nimic pentru ei, nu vor deveni lege. Ca să fiu mai clar, pescuitul la șalău, crap și somn nu va fi interzis”.