În lumea cărților, cu elevii Școlii Gimnaziale nr. 12
ActualitateZiarul Cultural 16 februarie 2023 D.C.
Sute de elevi de la Școala Gimnazială nr. 12 din municipiul Tulcea au sărbătorit, alături de cadrele didactice ale unității de învățământ, Ziua Națională a Lecturii. Atât elevii din ciclul primar, cât și cei de gimnaziu au intrat în frumoasa lume a lecturii și au participat la activități menite să promoveze importanța cărților în dezvoltarea personală.
Activitățile au avut loc în incinta Bibliotecii Școlii, dar și în sălile de clasă, iar elevii au aflat, încă o dată, frumusețea cititului, cale de acces în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii și alte timpului.
Evelina Cernătescu, profesor de limba și literatura română al Școlii Gimnaziale nr. 12, implicată în toate activitățile de încurajare a cititului în rândul elevilor, vorbește despre importanța acestor activități în școli. Cadrul didactic ne explică faptul că în cadrul evenimentelor dedicate lecturii în Școala nr. 12 sunt organizate întâlniri cu scriitori tulceni, critici literari etc. De asemenea, la biblioteca școlii au fost realizate activități cu prilejul Zilei Cititului Împreună, al Zilei Lecturii sau în cadrul omagierii unor scriitori.
„Anul acesta, de Ziua Națională a Lecturii, elevii de la câteva clase s-au costumat în personajele preferate, pe care le-au prezentat celorlalți folosind secvențe, întâmplări sugestive, astfel încât acestea să fie ușor recognoscibile. La alte clase, copiii au adus cărți cu fabule pe care le-au citit colegilor, într-o manieră artistică, apoi au extras morala acestora, alături de ceilalți colegi. Aici, la Școala Gimnazială nr. 12, considerăm că astfel de activități încurajează cooperarea între colegi și dezvoltă capacitatea de exprimare corectă și fluentă a tinerilor elevi“, spune prof. Cernătescu.
Menționăm faptul că Școala Gimnazială nr. 12 are parteneriate cu Biblioteca Județeană „Panait Cerna“ Tulcea, în cadrul căreia desfășoară activități educative, este implicată în proiecte precum Târgul de carte Gaudeamus sau cele de mobilitate ERASMUS, participă la lansări de carte sau alte evenimente legate de promovarea lecturii la nivelul elevilor.
Despre Ziua Națională a Lecturii
La 14 iunie 2021, Senatul a adoptat, în unanimitate, o propunere legislativă depusă în luna martie 2021, prin care se instituie Ziua naţională a lecturii pe data de 15 februarie. For decizional, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege la 21 decembrie 2021. În data de 14 ianuarie 2022, a fost promulgată de către preşedintele ţării Legea privind instituirea zilei de 15 februarie ca Ziua naţională a lecturii (zi aleasă deoarece reprezintă ziua de naştere a două mari personalităţi ale României: Titu Maiorescu şi Spiru Haret).
Conform acestei legi, în ziua de 15 februarie, în timpul orelor de curs, personalul didactic împreună cu elevii pot desfăşura activităţi de promovare şi încurajare a lecturii.