De doi ani și jumătate avem trei crize la nivel mondial. Mai întâi am avut pandemia, apoi criza energetică, iar în acest an războiul din Ucraina. Sunt turbulențe serioase cu care se confruntă sistemul economic și financiar global, iar statele lumii caută cele mai potrivite măsuri pentru a atenua impactul.
În România vedem că sunt vânturate tot felul de idei și propuneri în privința modificării sistemului fiscal. În perioade cu instabilitate este lipsit de responsabilitate să acționezi fără a analiza temeinic dacă nu cumva în final faci mai mult rău decât bine. Nu poți ciopli cadrul fiscal și să riști ca peste un an sau doi problemele să se acutizeze în loc să dispară. Am mai avut momente în guvernările anterioare când am acționat la modul heirupist, iar ulterior au plătit toți românii pentru greșelile guvernanților.
Pentru perioada următoare trebuie să ne concentrăm cu prioritate pe dezvoltare, în condițiile în care vom avea în următorii ani alocați aproape 100 de miliarde de euro pentru investiții. Este obligatoriu să începem să direcționăm acești bani către domeniile cheie, iar pentru asta avem nevoie de proiecte, dar și de seriozitate și de multă rigoare.
Românii nu mai trebuie amăgiți, iar o guvernare responsabilă înseamnă un plan coerent pentru investiții masive în această țară.
De asemenea, PNL nu va susține nici o măsură care să afecteze mediul de afaceri. Nu putem mări povara fiscală pentru antreprenori, din contră, dezvoltarea mediului privat rămâne pentru noi o prioritate.
Putem însă discuta de măsuri care să reducă birocrația și să venim cu propuneri pentru scăderea poverii administrative.
Avem nevoie așadar de stabilitate fiscală și de un climat pro-business și nu putem fi de acord cu impozite și taxe introduse peste noapte.
George Șișcu
Deputat PNL în Parlamentul României