Incă un proiect de succes finalizat la Tulcea
Actualitate 4 septembrie 2015 D.C.
Azi, 4 septembrie 2015, s-a derulat conferința finală de închidere a proiectului GHIDUL PRACTIC AL OCUPĂRII implementat de beneficiar INFOTRUST-DESIGN SRL.
Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, în cadrul Axei prioritare 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie 5.1 „Dezvoltarea si implementarea măsurilor active de ocupare”, Cererea de propuneri de proiecte nr. 128 „Fii activ pe piaţa muncii în Regiunea Sud-Est” şi a avut o valoare totală de 1.390.632,75 lei, din care 1.321.101,11 lei asistenţă financiară nerambursabilă.
Proiectul și-a propus „Dezvoltarea capacităţii de ocupare pentru un număr de minim 270 de persoane ce aparţin grupului ţintă (şomeri, şomeri de lungă durată, persoane aflate în căutarea unui loc de munca, persoane inactive) din regiunea de dezvoltare sud-est, prin asigurarea accesului la un set de măsuri integrate şi gratuite de suport şi sprijin, pe parcursul a 18 luni de implementare.”
Proiectul s-a implementat cu succes și toate rezultatele dedicate grupului țintă au fost atinse și depășite față de estimarea inițială, cele mai importante fiind următoarele:
- 381 participanți au beneficiat de consiliere/orientare – acces pe piața muncii,
- 252 participanți ce au beneficiat de programe integrate au fost certificați ANC;
- 50 participanți la instruire și-au găsit un loc de muncă în termen de șase luni;
Prezența numeroasă și zâmbetele participanților au fost dovezi clare ale calității din implementare și ne bucurăm să întâlnim astfel de acțiuni și în Tulcea.