În această dimineață salvatorii Detașamentului de Pompieri Delta județului Tulcea au fost solicitați prin apel la numărul unic de urgență 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament dintr-un bloc de locuințe în municipiul Tulcea.
Către locul indicat au fost trimise două autospeciale de stingere și o autoscară pentru salvarea victimelor de la înălțime.
Pentru că focul se manifesta cu flacără deschisă și cu degajări mari de fum la etajul 2 al clădirii, salvatorii au intervenit pentru salvarea eventualelor persoane rămase blocate în locuințe la nivelurile inferioare dar și pentru localizarea și stingerea incendiului.
De asemenea, salvatorii au intervenit cu autoscara pentru evacuarea a doi minori surprinși de incendiu în apartamanetul de la etajul superior. Aceștia au fost coborâți în siguranță de pompierii militari și predați echipajului de la Serviciul de Ambulanță Județean Tulcea pentru a fi evaluați medical.
Din fericire nu au fost înregistrate victime, majoritatea persoanelor ce se aflau în blocul de locuințe s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un aparat electrocasnic defect.