Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Începe reabilitarea drumului naţional Tulcea – Constanţa Începe reabilitarea drumului naţional Tulcea – Constanţa
  Marţi, de la ora 11.00, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu şi şeful secţiei Drumuri Naţionale Tulcea, Mircea Jienescu, au discutat, în cadrul... Începe reabilitarea drumului naţional Tulcea – Constanţa

 

Marţi, de la ora 11.00, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu şi şeful secţiei Drumuri Naţionale Tulcea, Mircea Jienescu, au discutat, în cadrul unei conferinţe de presă, despre investiţiile în modernizarea drumurilor naţionale pe pe raza judeţului Tulcea.

 Principalul subiect de discuţie a fost drumul dintre Tulcea şi Constanţa, mai exact porţiunea dintre municipiul Tulcea şi limita dintre cele două judeţe.

La momentul de faţă a fost elaborat şi transmis către ofertanţi rezultatul procedurii de achiziţie a contractului de execuţie, după finalizarea procedurii în faza electronică. Urmează să fie semnat contractul de execuţie.

„Contractul durează 24 de luni, iar banii sunt asiguraţi de la bugetul de stat. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 50.142.620 lei cu TVA, din care pentru anul 2014 a fost aprobată suma de 3.240.000 de lei“, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

Şeful administraţiei judeţene a mai precizat faptul că proiectul privind reabilitarea porţiunii de drum naţional a fost una dintre investiţiile pe care şi le-a asumat la început de mandat şi, împreună cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (atât cei de la Tulcea, de la Constanţa şi cei de la Bucureşti) au făcut tot ce s-a putut pentru ca acest deziderat să devină realitate.

„Lucrările ar trebui să înceapă în maxim două luni“, a precizat preşedintele CJ Tulcea, care a discutat şi despre modul în care se va lucra pe acest tronson: modernizarea se va face „sub exploatare“ (traficul nu va fi închis total, ci numai pe câte un sens/bandă de circulaţie, cu restricţii).

Un alt drum de reabilitat: Garvăn – I.C. Brătianu

Un alt tronson de drum care ar putea intra în reabilitare este DN 22E IC Brătianu – Garvăn. Traficul în creştere a afectat drumul, iar problemele apărute pe această şosea nu pot fi rezolvate prin lucrările de întreţinere periodică.

Obiectivul de investiţii referitor la reabilitarea acestei porţiuni de drum a fost introdus începând cu 2014 în „Programul de reparaţii capitale cu finanţare“ cu finanţare de la bugetul de stat aprobat de CNADNR. La momentul de faţă a fost demarată procedura pentru serviciul de expertizare a sectorului de drum, iar în 2014 vor fi elaborate documentaţiile tehnice  pentru obţinerea aprobărilor necesare, precum şi pentru procedurile de achiziţie a contractului de execuţie (expertize tehnice, documentaţie pentru avizarea lucrărilor de intervenţii şi proiect tehnic/detalii de execuţie).