Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Într-un cadru intim cu Crin Antonescu Într-un cadru intim cu Crin Antonescu
  Trebuie să recunosc din start că atmosfera întâlnită ieri în Sala Sporturilor cu prilejul vizitei electorale a lui Crin Antonescu m-a surprins neplăcut.După... Într-un cadru intim cu Crin Antonescu

 

Trebuie să recunosc din start că atmosfera întâlnită ieri în Sala Sporturilor cu prilejul vizitei electorale a lui Crin Antonescu m-a surprins neplăcut.După cum a remarcat cu umor chiar el, a fost un cadru intim…

A fost cea mai dezolantă atmosfera întâlnită vreodată în ultimii 14 ani la o întâlnire politică la Tulcea. De-afară, nici nu mă gândeam că sala nu va fi plină, aşa cum ştiam mai mereu că vor veni cu drag mulţi colegi de liceu, prieteni, amici de tinereţe şi elan revoluţionar, toţi pentru Crin, mai puţin pentru politică. Apoi erau, ce-i drept, şi neaveniţii, mai exact cei aduşi cu arcanul de prin sate, care oricum nu prea înţelegeau multe dar aplaudau la semnal. Ca la toate partidele…

Acum însă lumea parcă nu a mai venit cu drag, mulţi, prea mulţi liberali anturaţi în slujbe publice, crispaţi de griji între mândria de a fi liberal şi liniştea unei funcţii alături de orice nenorociţi de la orice alt partid. Probabil dacă ar fi fost să aleagă între a porni la război, politic vorbind, abandonând locul călduţ, şi a opta pentru orice compromis la fel de politic

Crin şi-a făcut datoria din punct de vedere electoral.Ca şi Popicu, ca şi Tavi Motoc, şi-au depănat litania ca o mantră seacă. Odată sau de două ori chiar a avut umor, apoi a redevenit automat la temele clasice Ponta, Băsescu, probleme pe care cei prezenţi le ştiau deja de la televizor.Cum se spune la teatru, nu a mai ridicat sala in picioare.

A redevenit uman când a precizat că la Tulcea nu a fost o zi de campanile obişnuită, tocmai pentru că e la Tulcea… Din nou ne-a plăcut când i-a recunoscut în sala pe unii ce se temeau c-au fost uitaţi.

Puţini, dar totuşi nu la fel de puţini ca într-o vară din 90 atunci când inginerul Stănescu devenea primul membru al PNL Tulcea. Păcat că acum au rămas ceva mai mulţi, însă, vorba maestrului, puţini oameni, restul… populaţie.