La Mulți Ani Dobrogea! La Mulți Ani, România!
ActualitatePolitica 14 noiembrie 2020 D.C.
Unirea Dobrogei cu Patria mamă a fost o etapă importantă în procesul de creare al României Mari, a României moderne, a Statului Național Unitar, proces încheiat la 1918, când a avut loc Marea Unire.De la independență la Marea Unire, acest ținut mirific ce găzduiește frumoasa Deltă a Dunării a făcut un salt important în dezvoltarea socio-economică a României astfel că în 1895 a fost construit cel mai lung pod de la acea vreme la Cernavodă, iar în 1909 a fost inaugurat portul Constanța, principala poartă maritimă a țării. După 142 de ani iată, construim un nou pod peste Dunăre.
Istoria a demonstrat că banii investiți la acea vreme, cu toate că au secat visteria țării, au făcut Dobrogea atât unul din motoarele economice ale țării cât și cel mai important pilon al turismului românesc.
La Mulți Ani Dobrogea! La Mulți Ani, România!
Deputat PSD Tulcea, Anișoara Radu