Maestrul Tudor Gheorghe pe scena Centrului Cultural „Nicolae Bălăşescu Nifon” din Babadag
Actualitate 8 iunie 2014 D.C.
Centrul Cultural „Nicolae Bălăşescu Nifon” din Babadag a avut onoarea de a găzdui vineri, 6 iunie a.c., spectacolul „Lecţia”, prezentat de maestrul Tudor Gheorghe, eveniment mult aşteptat şi realizat cu sprijinul Primăriei Babadag, în organizarea centrului cultural din localitate. Spectacolul a avut loc seara, cu începere de la ora 19.00, iar aplauzele publicului care a umplut sala au răsplătit cu sinceritate talentul magic al artistului Tudor Gheorghe, aflat la Babadag pentru a doua oară în întreaga sa carieră. Actorul a precizat că spectacolul „Lecţia” este un spectacol intenţionat special pentru publicul din oraşele mici şi şi-a mărturisit dezamăgirea pentru degradarea comercială a actului cultural, inclusiv în domeniul folclorului. Ideea spectacolului este una simplă, o apologie a frumuseţii limbii române, încărcată cu valenţe spirituale arhaice, traseul spectacolului conturând o potecă a reamintirii conştiinţei româneşti punctată fie prin scrierile poeţilor – de la Ienăchiţă Văcărescu, la Eminescu şi Nichita Stănescu, fie prin cântecul folcloric autentic din diferite zone etnofolclorice ale ţării.
Un moment emoţionant s-a derulat la finalul spectacolului când, doi membri ai ansamblului local „Sălcioara”, i-au oferit maestrului un buchet de flori, dar şi o monografie a oraşului Babadag, în semn de mulţumire.
„Lecţia” maestrului Tudor Gheorghe este o invitaţie de a ne reaminti de bucuria că suntem români şi că vorbim şi simţim o limbă încărcată de sacru şi de o frumuseţe dumnezeiască, pentru artist limba română fiind sinonimă cu patria însăşi.
Bogdan Pascal, Centrul Cultural Jean Bart Tulcea.