Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Mandatul prefectului Iordan a încetat oficial Mandatul prefectului Iordan a încetat oficial
Prefectul Cristian Iordan și-a incheiat misiunea la Prefectura Tulcea, ieri în Monitorul Oficial fiind publicată decizia de încetare a mandatului. Iordan va receni la... Mandatul prefectului Iordan a încetat oficial

Prefectul Cristian Iordan și-a incheiat misiunea la Prefectura Tulcea, ieri în Monitorul Oficial fiind publicată decizia de încetare a mandatului. Iordan va receni la ITM iar până la numirea unui nou prefect instituția va fi condusă de subprefectul Carmen Caloianu.

„Am condus miercuri pentru ultima dată în calitate de prefect, ședința zilnică a Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Tulcea, activat în urmă cu exact un an, pentru gestionarea crizei provocate de pandemia COVID-19. Iar când spun ședință zilnică, termenul trebuie luat ad-literam, pentru că la Centrul de Coordonare nu au existat zile libere, nici măcar în week-end!
S-a împlinit azi un an de la declanșarea crizei provocate de pandemia COVID-19, criză care a presupus luarea unor măsuri excepționale, precum instituirea stării de urgență, a stării de alertă, instituirea carantinei și izolarea bolnavilor sau contacților. Măsurile luate la nivelul Centrului Județean de Coordonare au avut ca scop prevenirea și limitarea transmiterii virusului, precum și suportul necesar acordat pacienților și cadrelor medicale. Dintre acestea amintesc doar două:
– amenajarea secției de boli infecțioase din cadrul Spitalului Județean Tulcea, pentru bolnavii Covid-19, precum și punerea în funcțiune laboratorului REAL PCR din cadrul DSVSA Tulcea.
– carantinarea cartierului Bendea din Babadag, decizie aprobată prin ordinul comandantului acţiunii, secretarul de stat Raed Arafat.
La fel de importante, deşi nepopulare au fost şi măsurile de diminuare a riscului de infectare cu Covid 19, asupra cărora nu vreau să insist.
Privind retrospectiv, măsurile luate în cadrul Centrului Județean de Coordonare și-au atins scopul, județul Tulcea numărându-se, pentru o lungă perioadă de timp, printre judeţele cu cea mai scăzută incidenţă a cazurilor la mia de locuitori.
Pentru toată munca depusă, pentru toate nopțile nedormite, vreau să le mulțumesc celor care mi-au fost alături: structurilor MAI, serviciilor deconcentrate implicate şi, nu în ultimul rând, colegilor mei din Instituţia Prefectului!
Activitățile impuse de pandemie s-au suprapus activităților curente ale Prefecturii, într-un an 2020 în care a trebuit să organizăm alegerile locale și parlamentare, în care am avut și comandament de iarnă, dar și alte situații de urgență.
Las în urmă Instituția Prefectului având convingerea că tot ceea ce am făcut, toate acțiunile întreprinse, toate deciziile luate, au fost doar în interesul cetățenilor și al județului Tulcea.
Îi urez succes noului prefect și echipei care va veni la prefectură. În același timp, le mulțumesc și le urez succes colegilor mei, cu care am lucrat pe durata mandatului meu. Nu în ultimul rând, le mulțumesc angajaţilor Cancelariei, cei care mi-au fost alături în tot acest răstimp. Le doresc succes oriunde vor merge mai departe. Așa cum bine îi cunosc, îl vor avea cu siguranţă!” a transmis Cristian Iordan.