„Micul agricultor“- Concurs online organizat de Consiliul Județean Tulcea
ActualitateDezvaluiri 18 iulie 2022 D.C.
Consiliul Județean Tulcea organizează a doua ediție a concursului online cu premii – „Micul agricultor“ – dedicat sărbătorii tradiționale a toamnei, Ziua Recoltei.
Încă din cele mai vechi timpuri, comunităţile locale şi-au organizat preocupările după succederea anotimpurilor, aşa că, după activităţile din timpul primăverii şi ale verii, toamna aduce roadele, iar pe tot arealul ţării se strânge recolta, eveniment consacrat de obicei cu festivaluri sau alte manifestări specifice.
Astfel, Consiliul Județean Tulcea organizează un concurs online dedicat copiilor, prin care să consolideze dimensiunile educaţiei prin tradiţie, turism, agricultură și, totodată, să marcheze „Ziua Recoltei”.
La concursul „Micul agricultor” se vor putea înscrie copiii din tot județul Tulcea, care respectă următoarele cerințe: plantează în grădină sau într-o jardinieră/un ghiveci, o plantă pe care o îngrijesc; fotografiază cele mai importante momente ale procesului (plantarea răsadului sau semănarea semințelor, după caz, udarea, plivirea) și diferitele stadii de creștere a plantei; realizează un colaj cu care se înscriu în concurs.
Lucrările înscrise în concurs trebuie să fie rezultatul activității individuale.
Colajele de fotografii vor fi transmite pe adresa comunicare.cjtulcea@yahoo.com , până la data de 10 octombrie 2022, ora 12.00, însoțite de numele copilului și vârsta, numele părintelui/tutorelui legal și numărul de telefon.
Micii agricultori vor fi răsplătiți cu #premii atractive!