Miniportul de la Murighiol, pe lista proiectelor strategice ale judeţului Tulcea
Actualitate 5 noiembrie 2013 D.C.
Cheu de acostare, rampă pentru ridicare-lansare nave, clădire administrativă,atelier de reparaţii nave, parcare, acestea sunt principalele elemente ale investiţiei de la Murighiol. Prin acelaşi proiect va fi amenajată insuliţa existentă, iar accesul spre această zonă va fi realizat printr-o pasarelă.
Proiectul urmează să fie depus spre finanţare în baza programelor regionale gândite pentru perioada 2014-2020, spune preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
O investiţie dorită încă din anul 2006, atunci când au fost iniţiată Hotărârea de Guvern 1762/2006 pentru realizarea unor studii de fezabilitate pe subprogramul „Dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor de pe litoralul Mării Negre“, proiectul privind miniportul de la Murighiol va fi depus spre finanţare în perioada de accesare 2014-2020.
„Având în vedere oportunităţile de finanţare preconizate prin programele regionale în perioada 2014-2020 s-a decis introducerea acestui proiect pe lista proiectelor strategice ale judeţului Tulcea“, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful administraţiei judeţene a discutat despre importanţa acestei investiţii pentru dezvoltarea turismului din Delta Dunării.
Este vorba despre un proiect cu o valoare totală aproximată la 10 milioane de euro şi care prevede amenajarea unui cheu de acostare, a unei rampe pentru ridicare-lansare nave, construcţia unei clădiri administrative, respectiv a unui atelier de reparaţii nave.
De asemenea, prin acest proiect se doreşte amenajarea insuliţei existente (acolo unde va exista o zonă recreativă), realizarea unui pasarele pietonale care să facă legătura între miniport şi insulă, dar şi a unei parcări exterioare.
Investiţia urmează să fie gata în termen de 20 de luni, spun oficialii Consiliului Judeţean Tulcea.
„Acest miniport poate fi extins, dacă va fi nevoie. Noi la momentul de faţă discutăm în discuţii pentru schimbări de terenuri în acea zonă“, a explicat preşedintele Teodorescu.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Nicolae Rusu, director al societăţii care a asigurat proiectarea, a discutat despre datele tehnice din acest proiect. Lungimea totală a frontonului de acostare ajunge la 1.100 de metri lungime, iar acest miniport are o capacitate de 120 de ambarcaţiuni, dintre care 84 cu o lungime mai mică de 8 metri, 12 cu o lungime cuprinsă între 8 şi 10 metri şi 24 de ambarcaţiuni cu o lungime de 10-24 de metri.
Nu este singura investiţie de acest tip gândită pentru judeţul Tulcea. La momentul de faţă, investiţia similară de la Enisala este deja proiectată, astfel că imediat după identificarea unei surse de finanţare pot fi începute licitaţiile. În cazul proiectului de la Enisala, este vorba despre o investiţie de 6,2 milioane de euro, iar capacitatea miniportului este de 155 de nave în plutire şi 75 de nave pe platforme.