Ministrul Stănescu răspunde interpelarii deputatului Anişoara Radu cu privire la graniţa de hotar dintre Turcoaia şi Greci
ActualitatePolitica 22 noiembrie 2017 D.C.
Deputatul PSD Tulcea Anişoara Radu a adresat o interpelare cu privire la problema stabilirea graniţei de hotar a UAT comună Turcoaia, acolo unde exista o situaţie juridică ce încurca practic contribuabilii.
Comună Turcoaia încearcă de ani buni să-şi modifice graniţa de hotar în acord cu suprafaţa pe care o deţinea anterior anilor 1963-1964.
Reprezentanţii comunei Turcoaia susţin că din averea funciară în proprietate, în anul 1966 a comunei de 5347,00 ha arabil, aceasta a rămas cu doar 1501,57 ha teren agricol.
„După 1990 prin Hotărâri succesive ale Comisiilor judeţene de fond funciar se retrocedează terenuri arabile proprietarilor, locuitori ai comunei Turcoaia, sau comunei cu o suprafaţă totală de 1204,19 ha.
Însă, deşi proprietarilor din Turcoaia le-a fost retrocedată suprafaţa anterior menţionată, taxele şi impozitele aferente acestor terenuri sunt încasate în continuare de comunele Cerna şi Greci, graniţa de hotar nefiind modificată corespunzător.
Având în vedere complexitatea problemei, vă solicit să întreprindeţi măsurile necesare pentru stabilirea pe cale legislativă a hotarelor U.A.T comună Turcoaia, U.A.T. comună Cerna şi U.A.T. comună Greci “se arată în interpelarea adresată de deputatul Anişoara Radu Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene “se arată în interpelare.
Recent, Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene
Paul Stănescu a răspuns interpelării adresate de deputatul tulcean:
„Stimată doamnă deputat,
Ca urmare a interpelării dumneavoastră nr. 689B/2017, prin care ne solicitați informații cu privire la „stabilirea graniței de hotar a U.A.T. comună Turcoaia”, vă facem cunoscute următoarele:
Din informațiile transmise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Tulcea, pentru limita dintre U.A.T. Turcoaia și U.A.T. Cerna din județul Tulcea nu a fost semnat proces verbal de delimitare, situația litigioasă dintre cele două unități administrativ-teritoriale nefiind soluționată nici după parcurgerea procedurii de mediere prevăzută de art. 11 alin. (7) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 11 alin. (8) și (81) din actul normativ menționat mai sus:
„(8) În situația în care limitele sunt contestate, până la soluționarea definitivă a litigiului, se utilizează cele din sistemul integrat de cadastru și carte funciară, folosite de oficiile teritoriale în activitatea de recepție a documentațiilor cadastrale și de înscriere în cartea funciară. Dacă există diferențe între limitele gestionate de oficiile teritoriale ale județelor învecinate, până la soluționarea litigiului, Agenția Națională decide asupra limitei care este utilizată.
(81) Până la aprobarea delimitării unităților administrativ-teritoriale prin lege, în cazul în care limitele acestora sunt stabilite prin procese-verbale de delimitare, procese-verbale de consiliere sau, după caz, prin hotărâri judecătorești definitive, aceste limite devin oficiale și Agenția Națională are obligația de a le introduce în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, dispozițiile alin. (16) fiind aplicabile.”
Referitoare la stabilirea pe cale legislativă a hotarelor U.A.T. Turcoaia, U.A.T. Cerna și U.A.T. Greci, trebuie avute în vedere prevederile art. 22 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se stabilește prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii”.
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene își exprimă, și pe această cale, totala deschidere și sincerul interes față de solicitările formulate de către membrii Parlamentului României, ca importantă resursă pentru optimizarea politicilor sale.
Cu stimă,
Viceprim-Ministru,
Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene
Paul Stănescu
“