Atunci când un călător ajungea pentru prima oară la Tulcea, impresia cea mai puternică îi era făcută de multitudinea de mori de vânt, cocoțate pe dealurile orașului. Astfel, naturalistul francez Boucher de Pertes, în Voyage a Constantinopole, spunea în 1853: „La stânga, pe țărmul turcesc, pe coline, apare o altă priveliște și anume una din cele mai plăcute din care se poate întâlni. E vorba de o armată de mori de vânt… Număr vreo patruzeci, afară de cele pe care nu le văd.” Reacția era normală, având în vedere că Tulcea era un oraș dobrogean, numită de către geograful Constantin Brătescu: „Dobrogea este drumul vânturilor,… Grație permanenței vânturilor, peisajul dobrogean se caracterizează și prin mulțimea morilor de vânt…”
Într-o statistică din 1901-1902, în Dobrogea sunt numărate 639 de mori de vânt, din care marea majoritate în partea de nord a Dobrogei, respectiv Tulcea și satele din jur. Majoritate a acestora erau amplasate pe Dealul Carierei din Tulcea, aproximativ în spatele Școlii Nr. 3, căruia i se spunea Dealul Morilor dar și pe Colincul Horea, pe care este amplasat Monumentul de Independență și numit de localnici, în aceea perioadă, La trei mori, după cele trei mori de vânt construite aici și aparținând unui lipovean.
Acestea aveau palele din lemn (șindrilă) sau pânză, în număr de 4 sau șase. Unele erau cu etaj, dar majoritatea doar cu un nivel. Oficialitățile încasau impozite frumoase de la proprietarii de mori, mărimea acestuia fiind stabilit în funcție de numărul și dimensiunea pietrelor de măcinat, cu cât aveau diametrul mai mare, cu atât impozitul era mai consistent. Din păcate, morile de vânt nu au reprezentat construcții de orgoliu, care să reziste în timp, precum palatele sau castelele, o moară de vânt de mari dimensiuni avea toate șansele să nu fie urnită de vânturile mai slabe care erau în anumite perioade ale anului.
Din peisajul tulcean, aproape toate morile de vânt au dispărut în perioada Primului Război Mondial, când mai mult din jumătatea clădirilor orașului au fost distruse, iar morile, construite din lemn, incendiate. După încheierea flagelului războiului, au început să fie construite mai ales mori de foc (acționate cu motor), care prezentau avantajul că puteau produce și ulei, și nu mai erau supuse capriciilor vântului. Mori de vânt s-au construit în continuare, având avantajul prețului de cost redus și fiind utilizate pentru uzul unei familii sau a comunităților mici.
-imagine 1, sus, mori de vânt pe Dealul Carierei, în zona actuală a Școlii Nr.3;
-imagine 2, mijloc, moară de vânt cu pale din pânză de velă;
-imagine 3, jos, mori de vânt în Delta Dunării, Letea, fotografie din anii 60.
Articol scris de prof.Nicolae Ariton
Alte articole interesante despre Tulcea veche puteți citi pe
www.mistereledunarii.wordpress.com
