Scandalul păsărilor moarte descoperite în toamnă în zona Tatanir-Pardina pare a fi unul regizat, substanţa descoperită în organismul păsărilor nefiind folosită de agricultorii din zonă.
Zilele trecute Garda de Mediu, comisariatul Rezervaţiei Delta Dunării a primit rezultatele oficiale ale analizelor efectuate de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară, în laboratorul de la Bucureşti.Din analiza acestora rezultă faptul că, cadavrele păsărilor recoltate din zona Tatanir conţin o substanţă folosită ca fungicid, însă nu s-a constatat că aceasta ar fi cauzat mortalităţile. Mai mult, reprezentanţii Gărzii de Mediu spun că substanţa respectivă nu se află pe lista celor înregistrate oficial ca fiind folosită de agricultorii din zona respectivă.
„Din rezultatul analizelor nu rezultă clar cauza morţii.Cert este că substanţa repectivă este un fungicid uşor care nu este pe lista substanţelor folosite de agricultori, se folosesc substanţe mai moderne, de calitate mai bună.Mai degrabă astfel de substanţe erau folosite de braconieri pentru a ameţi păsările care ulterior puteau ficonsumate, deci substanţa nu este dăunătoare pentru om.Mai erau unii care foloseau inclusiv furadan,apoi împăiau exemplarele pentru care exista cerere. Nu excludem nici ipoteza unei înscenări, mai ales că între perioada de semănat şi descoperirea unor grămăjoare de seminţe tratate este o perioadă foarte mare de timp şi în plus, între foştii paznici de vânătoare din zonă şi reprezentanţii firmei ce deţine o concesiune agricolă în zona Tatanir-Pardina au existat stări conflictuale, existând anumite suspiciuni că în zonă s-ar fi practicat braconajul,reclamaţii legate de încălcarea unor reguli de acces,probleme ce ţin de alte instituţii ale statului ” spune comisarul şef Costel Ifrim.
Acesta mai spune că nu este exclusă nici ipoteza ca pasările să fi îngerat substanţa respectivă din zonele agricole ucrainene, acolo unde nu este interzisă folosirea chimicalelor.
Între timp odată cu pierderea de câtre Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi a tuturor fondurilor de vânătoare din zonă vor dispărea şi foştii paznici de vânătoare, acuzaţi de mai multe nereguli, cei bănuiţi că ar fi regizat scandalul păsărilor otrăvite de la Tatanir, cu ajutorul unor colegi vânători care au convins reprezentanţii unui post de televiziune să înghită momeala.
În scurt timp fondurile de vânătoare ce au fost gestionate de AJVPS vor fi scoase la licitaţie şi preluate de alte asociaţii.Reprezentanţii unei societăţi comerciale din zona Tatanir spun că, în conformitate cu legislaţia, îşi vor da fără probleme acordul pentru practicarea vânătorii pe zona concesionată.
„Nu avem nimic împotriva unor vânători civilizaţi,care respectă legislaţia, civilizaţia şi vecinii.Sperăm să vină o asociaţie serioasă,pentru că zona era scăpată de sub control”spun concesionarii din zonă.