După ce ai fost la putere atâţia ani şi nu ai făcut nimic durabil, să vii acum şi să spui că poţi rezolva cât ai bate din palme toate problemele naţiei demonstrează că eşti rupt de realitate şi că încerci să păcăleşti electoratul.
Românii nu au uitat că PSD nu a realizat nici un proiect major cât s-a aflat la putere şi că singura preocupare a echipei Dragnea a fost să scape de problemele din Justiţie. Unde erau atunci Ciolacu, Tudose, Stănescu şi Grindeanu? Social-democraţii nu au reuşit nici măcar să realizeze studii de fezabilitate şi să dea drumul la licitaţii pentru proiectele mari de infrastructură, astfel încât noul guvern să nu fie obligat să preia totul de la zero, iar România să poată absorbi cât mai mult din fondurile europene pe care le avem la dispoziţie.
Dacă ne uităm la declaraţiile şefilor PSD pe tema bugetului, nu vedem vreo aplecare a liderilor social-democraţi către dezvoltare şi reforme, ci doar aceeaşi preocupare păguboasă pentru risipă de fonduri, pe tot felul de proiecte minore care nu aduc plusvaloare economiei.
PNL nu va cădea în capcana întinsă de PSD. Apocalipsa economică evocată de Ciolacu şi ai lui anul trecut a fost rapid demontată, revenirea în V a economiei fiind o realitate. PNL a prevăzut că economia va reintra pe creştere, iar acest lucru s-a văzut cu precădere în ultimul trimestru din 2020.
Bugetul care va fi aprobat de Parlament în perioada imediat următoare va crea premisele unei creşteri economice sănătoase în acest an. Vom creşte nivelul investiţiilor publice, nivelul de taxare şi impozitare va rămâne unul suportabil, astfel că România va intra într-o etapă de reconstrucţie masivă, în toate domeniile.
Situaţia actuală diferă total de cea din 2010, când ne-am confruntat cu o criză economică severă. Politica austerităţii nu reprezintă nicidecum o soluţie, pentru că revenirea economică ar încetini dacă am afecta consumul.
George Șișcu
Deputat PNL în Parlamentul României